Alo, gardieni de la Poliția Locală! Pe voi cine vă amendează pentru comportament abuziv. Și cum rămâne cu apelul fals la 112

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a fost flancat și escortat afară din Spitalul Municipal Codlea de patru polițiști locali. Marea mobilizare s-a făcut rapid. Deși deputatul prezentase legitimația și anunțase cine este, un angajat al spitalului a sunat la 112 și a spus că un bețiv tulbură liniștea publică. În trei minute Poliția Locală a fost la spital. Fără să verifice dacă ce s-a anunțat la 112 se confirmă, l-au escortat pe deputat afară din spital și au decis să îl amendeze. Fără alte explicații.

Dragi „gardieni“ de la Poliția Locală Codlea, mai citiți puțin legea dacă tot aveți exces de zel. De ce nu îl amendați pe cel care a sunat la 112 și a raportat o situație falsă. A ținut linia ocupată, timp în care cineva și-ar fi putut pierde viața.

V-ați mobilizat patru persoane pentru un om care avea tot dreptul să fie acolo. Pe voi cine vă amendează sau cercetează pentru abuz? Clădirea este una publică, personalul medical și voi sunteți plătiți din banii noștri ai oamenilor. Unde ați fost atunci când la Codlea un băiat era dezbrăcat și batjocorit într-o clădire din centrul orașului?Dacă erați pe străzi poate situația putea fi evitată. Unde erați când cerșetorii agresivi aproape bruscau oamenii pe ieșirea din supermarketurile din oraș. Cerem public Poliției Locale din Codlea și Primăriei municipiul să  ia măsuri împotriva celor patru angajați pentru comportamentul total abuziv.

Adauga comentariu