Biserica antidivorț de la Cincu. Fortificația are o vechime de 800 de ani și este o adevărată capodoperă arhitecturală

Unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din România poate fi vizitat în localitatea braşoveană Cincu. Ridicată de coloniştii germani acum 800 de ani, biserica fortificată include o celulă construită de administraţia habsburgică unde erau închise, până se împăcau, cuplurile care aveau conflicte domestice.

Piatra de temelie a fost pusă la 1200 şi s-a lucrat la biserică timp 41 de ani. Ca orice construcţie fortificată are dimensiuni impresionante. La interior are o lungime de 46,25 metri, o lăţime de 19 metri şi o înălţime de 12 metri. Biserica are patru turnuleţe, semn că aici se puteau dădea sentinţe capitale.

Biserica din Cincu a găzduit de trei ori în istoria ei Parlamentul Transilvaniei. Prima dată în 1538, sub conducerea lui Ştefan Mailat, care a condus şi cetatea din Făgăraş. A două a avcut loc în 1658 şi ultima în 1664, după cum povesteşte nea Boghian. Ultima oară, întrunirea a durat 18 zile, iar localnicii din Cincu i-au cazat şi ospătat pe demnitari.

Camera antidivorț

 Biserica din Cincu a avut şi o încăpere denumită temniţa matrimonială. Aici erau aduşi soţii care nu se mai înţelegeau, pentru că divorţul era ceva de neconceput la acea vreme. În casele oamenilor, pe spătarul scaunelor, era simbolul unui peşte. Dacă scaunele erau aşezate în hol, cu peştii faţă în faţă, însemna că totul era în armonie. Dacă scaunele erau spate în spate atunci era necaz mare. Dacă problema dura mai multe zile se intervenea. Soţii erau aduşi în temniţă. Aveau o singură lingură, o furculiţă, un pahar cu apă, un singur pat mic, iar copiii erau lăsaţi la vecini. Austriecii nu concepeau destrămarea familiei. Erau ţinuţi acolo până se împăcau. Nu dura mult pentru că patul era mic şi trebuiau să doarmă şi să se încălzească

Altar terminat de un militar

Şi altarul bisericii, care datează de la 1521, are o poveste interesantă. A fost comandat la Mojda şi se spune că ar fi trebuit să coste 130 de denari. Din motive necunoscute, au existat neînţelegeri, iar altarul nu a fost terminat şi nici plătit. Astfel, medalioanele care îl înconjoară au fost făcute ulterior de un militar al cărui nume este necunoscut. Se spune că militarul a fost căutat pentru a-şi vedea opera finală, când aceasta a fost prezentată în timpul unei ceremonii, dar nu a mai fost găsit. Se presupune că murise între timp în luptă.

În Biserica din Cincu au fost de-a lungul timpului trei orgi. Cea originală a ars într-un incendiu care a mistuit şi localitatea. A doua se spune că a fost donată chiar de Maria Tereza, dar a fost dată după puţin timp altui sat. Orga care se află acum în biserică este din 1907 şi a fost comandată de la o firmă din Germania. La Cincu se ajunge uşor şi drumul este unul bun. Comuna se află la 90 de kilometri de Braşov. Se merge de DN 1 Braşov –Sibiu. În localitatea Voila se face dreapta, se trece Oltul, se ajunge apoi în Cincşor şi după alţi 8 kilometri se ajunge la Cincu. 



 

Adauga comentariu