Cea mai mare investiție a CFR, blocată din nou de o contestație. Procedura de licitație durează din 2016

Modernizarea căii ferate Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, în lungime totală de 86 de km, a deveni un adevărat război al contestațiilor. Este vorba despre o investiție de 3 miliarde de lei finanțată cu fonduri europene. Prin aceste lucrări CFR vrea ca trenurile să poată circula în zonă cu 160 de km/oră.

Marea problemă este că licitația a fost blocată în ultimii trei de ani de contestații. Procedura a fost lansată încă din 2016, iar abia în vara lui 2018 a fost stabilit cîștigătorul inițial: asocierea BraSig (companiile Strabag-Swietelsky). Celălalt ofertant, RailWorks, nu s-a lăsat și a depus contestația. Procedura a ajuns în instanță și CFR a fost obligată să reevalueze ofertele.

În iunie 2018, CFR a anunțat noul câștigător: RailWorks, care a avut o ofertă de 2,9 miliarde de lei.  „Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea RailWorks câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov – Sighişoara.

Oferta financiară a Asocierii RailWorks a fost de 2,9 mld. lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, în lungime totală de 86 de km, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători“, anunța într-un comunicat de presă CFR.

Numai că: surpriză. Pe ultima sută de metri a fost depusă o nouă contestație de către Austriecii de la Strabag. Potrivit unor informații G4Media.ro, plângerea acestora a fost înregistrată la Tribunalul București cu doar câteva ore înainte de expirarea celor 10 zile în care se puteau depune contestații. Această contestația va întârzia și mai mult începerea lucrărilor.

Adauga comentariu