Consiliul Local Predeal, la un pas de dizolvare. Orașul a ajuns sat fără câini din cauza condamnărilor edililor și a demisiilor

Prefectura Brașov analizează structura deliberativului de la Predeal care, din luna iunie, deși legal convocat, nu a reușit întrunirea cvorumului în vederea adoptării de acte administrative. Dat fiind faptul că șapte consilieri locali și-au prezentat demisiile, sunt întrunite condițiile juridice în vederea sesizării instanței cu privire la dizolvarea Consiliului Local (CL) Predeal.

„Blocajul a ajuns la un nivel la care eu consider că se impun a fi luate hotărâri foarte importante în acest moment. Dintr-un total de 15 consilieri locali în funcţie, șapte sunt demisionari, iar un mandat s-a vacantat. În aceste condiții, dacă este convocat CL Predeal, sunt doar șapte membri, ceea ce înseamnă lipsă de cvorum cu o persoană. Astfel, analizăm situaţia de a intra în procedură de dizolvare a CL Predeal şi în felul acesta să deblocăm situaţia administrativă la nivelul orașului", a precizat prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu.  

Predealul a ajuns în fel de sat fără câini, după ce în urma unor condamnări penale și a multor șicane politice, nu s-a putut alege o persoană care să preia frâiele orașului până la organizarea de alegeri locale.

S-a ajuns la această situație în urma unei cronologii de împrejurări după cum urmează:

Prin Ordinul Prefectului (OP) județul Brașov nr.526 din 22.06.2017, s-a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar al orașului Predeal al lui Liviu Cocoș (PNL), ca urmare a condamnării pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Astfel, de la data de 22.06.2017, atribuțiile funcției de primar au fost exercitate de drept de către viceprimarul Nicolae Bucur (PNȚ-CD), până în data de 31.10.2017, când Consiliul Local Predeal i-a încetat mandatul, în aplicarea strictă a prevederilor art.9 din Legea nr.393/20049, prin HCL nr.140/31.10.2017, întrucât și Nicolae Bucur a fost condamnat la un an închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.    

De la acea dată, Consiliul Local Predeal și-a ales un nou viceprimar în condițiile legii, în persoana lui Fleșieru Sebastian Constantin (PNL).

Acesta însă a fost exclus din organizația locală PNL Predeal, conform Deciziei nr.33/04.09.2018 a Biroului politic județean PNL Brașov, validată de Decizia nr.3/24.09.2018. Decizia i-a fost comunicată și lui Fleșieru Sebastian Constantin în termenul legal, de cinci zile de la adoptare, care a contestat-o la Comisia Județeană de Arbritraj a PNL Brașov. Contestația i-a fost respinsă, după cum reiese din minuta Hotărârii nr.66/05.02.2019, ca fiind neîntemeiată.

În consecință, s-a emis OP nr.255/05.03.2019 de încetare a mandatului de consilier local pe numele lui Fleșieru Sebastian Constantin înainte de expirarea duratei normale a acestuia în Consiliul Local Predeal  și declararea ca vacant al locului acestuia.

Și acest Ordin a fost atacat în Contencios Administrativ, Fleșeriu Șebastian Constantin solicitând instanței suspendarea efectelor OP nr.255/05.03.2019. Acțiunea i-a fost admisă  de Tribunalul Brașov, până la soluționarea definitivă a litigiului nr. 567/62/2019 aflat pe rolul aceleiași instanțe, prin care Fleșeriu Sebastian a dat în judecată PNL sucursala Brașov din cauza excluderii sale din PNL.

În condițiile legii a fost ales un alt viceprimar, în persoana lui Adam Lucian (ALDE), care a preluat și atribuțiile de primar al localității Predeal. Însă, în data de 26.06.2019, Adam Lucian și-a dat demisia din funcția de viceprimar al orașului Predeal.

 

Adauga comentariu