Cozmin Gușă îl contrazice de la Bistrița pe Marcel Ciolacu: „Un Congres rapid ar fi o urgență pentru PSD!”. Fostul jurnalist a vorbit și de amestecul de la Centru în unele organizații din teritoriu

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a susținut în cadrul unui interviu, citat de stiripesurse.ro, că în prioritățile sale nu se regăsește organizarea unui Congres, această variantă fiind deja sursa unei greșeli pe care PSD a făcut-o atunci când s-a grăbit să o aleagă pe Viorica Dăncilă ca președinte.

„Prioritatea mea nu e Congresul. Fără să aduc vreun reproș doamnei Dăncilă, s-a grăbit, în virtutea funcției de prim-ministru, de a face repede Congresul și a se vedea aleasă. A fost ceva fals și au urmat decizii pripite și grăbite, chiar și cea de a candida (…) Dacă e nevoie de o conducere autoritară, stabilim un Congres. Dacă stilul meu mai larg de a conduce e pe plac, eu nu am nicio problemă să îl continuăm”, a spus Ciolacu într-o emisiune de pe Mediafax, citat de stiripesurse.ro.

Cozmin Gușă, prezent la Bistrița pentru a lua parte la lucrările Conferinței Județene Extraordinare a organizației Bistrița-Năsăud, susține contrariul și crede că organizarea rapidă a unui Congres este o prioritate pentru PSD:

„Cel mai mare atu al PSD în această campanie este un Congres care vină cu o conducere, să arate o schimbare, o primenire, pentru că sculele cu care noi lucrăm sunt oameni mai deștepți decât ai altora. Klaus Iohannis și PNL au guvernarea, au serviciile, au justiția, fact tot felul de prostii. Noi putem lucra doar prin oameni și un Congres mai rapid ar fi o urgență. Eu am spus și public chestiile acestea, cu Congresul rapid, în eventualitatea unei schimbări în bine”.

În cazul organizației județene PSD de la Arad, acolo de unde Gușă a venit la Bistrița, fostul jurnalist susține că organizarea Conferinței județene a fost statutară, dar și că au existat anumite piedici venite din zona conducerii centrale:

„Au fost niște piedici... A fost o adresă care a venit ieri acolo pentru amânarea Conferinței Județene, pentru că nu a putut ajunge conducerea centrală. Cei de acolo au răspuns că nu este niciun motiv pentru amânare, vin oameni de peste tot din județ, a fost anunțat statutar. A fost o râcă între conducerea centrală și cea locală. Conducerea județeană locală de la Arad și-a văzut de treabă, l-au ales pe Dorel Căprar ca președinte al organizației. Mihai Fifor s-a supărat de dimineață și s-a retras. Oricum, eu am văzut, nu avea un sprijin consistent, 10% din organizație era de partea lui Fifor și probabil și de teama unei înfrângeri mai drastice s-a retras din competiție. Așa-i la partid, cu bătaie! Deci n-a contat adresa de la Centru și este corect ce au făcut cei din Arad, pentru că totul e statutar. La Cluj o să mă interesez ce este, în seara asta merg acolo, am observat niște știri, dar am fost plecat o săptămână din țară. Sigur, e miză importantă, dar dacă sunt așa agitații înainte de alegeri nu ne putem gândi la un succes electoral la locale, pentru că o organizație dezbinată nu poate să producă succes”, a declarat Gușa pentru stiridebistrita.ro.

Adauga comentariu