Cum s-au cheltuit 8 milioane de lei bani publici pentru Cerbul de Aur. S-au vândut în medie puțin peste 2000 de bilete pe seară, s-au dat 3395 de invitații gratuite, iar audiența a fost dezastruoasă

Un brașovean a cerut informații clare de la TVR și autoritățile locale cu privire la Cerbul de Aur. Răspunsul a confirmat deja ce mulți știam. Cerbul de Aur este mult tam tam pentru nimic. Un dezmăț practic pe bani public. S-au vândut puține bilete, iar audiență nu a prea fost.

„În prima seară au vândut 1497 bilete, în a doua 2194 bilete, în a treia 2198 bilete, iar în a patra 2222 bilete plus 712 abonamente. Ceea ce ar însemna c-au vândut 10.959 locuri pentru cele patru seri de festival.

Invitațiile pentru autorități, sponsori au fost în număr de 3395. În medie, 849 de invitații pe seară. Adică la trei locuri plătite de simpli cetățeni, un loc gratuit - cel mai probabil în față - pentru un politician, bugetar în administrația publică locală, la SRTV, pentru rudele lor și pentru sponsori.

Dacă adunăm locurile plătite cu numărul de invitații rezultă 14354 locuri ocupate în patru seri de festival. Considerând că au fost disponibile 4500 de locuri pe arena montată în Piața Sfatului, conform declarațiilor directorului SRTV, Doina Gradea, ne dăm seama că gradul mediu de ocupare a locurilor a fost puțin sub 80%. Veniturile din vânzarea biletelor au fost de aproximativ 200 - 250 de mii de euro“, scrie Corneliu Țeposu pe Facebook.

Buget de 1,8 milioane de euro

Bugetul Cerbului de Aur - ediția 2019 a fost aproape dublu față de 2018 deși festivalul a fost mai scurt: 6 miloane de lei de la TVR,  1.300.000 de lei de la Primăria Brașov și 550.000 lei de la Consiliul Județean Brașov. Aproximativ 1,6 milioane de euro. Din sponsorizări s-au mai obținut 156.442 euro, buget total mai mare de 1.8 milioane de euro.

TVR s-a clasat pe locul V în topul audiențelor când a fost difuzat Cerbul de Aur fiind devansată de emisiuni de divertisment și chiar filme care au rulat la televiziunile concurente. Cea mai urmărită a fost seara de folclor.

Restaurantele din Piața Sfatului care sunt mereu pline de turiști s-au plâns de faptul că demontaea teraselor timp de o lună pentru pregătiri și pentru desfășurarea festivalului nu a fost o idee foarte bună. Practic, cel mai vizitat loc din Brașov a fost ocupat de scenă și scaune în plin sezon turistic.

TVR este luată în vizor și de Curtea de Conturi pentru cheltuieli nejustificate în ediția 2018 a Cerbului de Aur. 

 

Adauga comentariu