FOTO Tinerii cu dizabilități intelectuale implicați în demonstrații de role și patinaj

Tineri cu dizabilități intelectuale de la Special Olympics România fac la Brașov o demonstrație de role și patinaj, în cadrul Programului ”Speciali pe Patine – Luăm viteză spre starea de bine”, derulat de Special Olympics România.

Astăzi, 14 ianuarie, are loc la Brașov prima demonstrație de role (din cele cinci ce vor avea loc în fiecare oraș ce face parte din proiect), la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane. La ora 15:30, pe role vor fi nouă tineri sportivi, majoritatea de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă. Demonstrația de patinaj are loc miercuri, 15 ianuarie, pe Patinoarul Olimpic din Brașov, unde participă trei tineri din Brașov ce s-au antrenat în cadrul acestui proiect. Elena Balint, prof. Univ. Dr. la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane, Adriana Dumitrașcu, profesor de sport Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Anca Ionescu și Simona Pungă (patinaj) sunt antrenorii voluntari ce s-au ocupat de tineri. 

În februarie 2020 se va ține la București primul Campionat Național de Patinaj Special Olympics, iar Fundația Special Olympics România va crea primul ghid de Patinaj Adaptat persoanelor cu dizabilități intelectuale. 54 de sportivi Special Olympics din cinci orașe (București, Timișoara, Cluj, Brașov și Galați) s-au antrenat intens pe role și patine începând cu luna august 2019, pentru a participa în luna februarie 2020 la primul Campionat Național de Patinaj al Special Olympics.

”Speciali pe patine – Luăm viteză spre starea de bine” presupune crearea primului program de antrenamente și competiții din România pentru patinaj (role viteză, artistic și viteză gheață) pentru 54 de persoane cu dizabilități intelectuale (PDI) din cinci orașe, crearea primului Ghid de Patinaj Adaptat, organizarea a cinci demonstrații locale în mijlocul comunităților și a primului Campionat Național Special Olympics de Patinaj pentru acest grup de beneficiari. Scopul proiectului este de a demonstra abilitățile persoanelor cu dizabilități intelectuale, puterea transformatoare a sportului și beneficiile majore pe care le aduce asupra stării de sănătate.

În cadrul proiectului vor participa și alte peste 400 de persoane - antrenori, membri de familie, voluntari (studenți, elevi de liceu, profesori de sport), membri ai comunităților. Antrenorii sunt persoane care au pregătirea necesară pentru a conduce activitățile sportive specifice (antrenamentele de role/patinaj) adaptate persoanelor cu dizabilități intelectuale. În plus, ei au șansa de a vedea evoluția persoanelor cu dizabilități intelectuale (la Special Olympics asta înseamnă IQ < 70) și de a se bucura împreună. Voluntarii sunt și ei un pion important în organizarea activităților: acordă suport în desfășurarea antrenamentelor sau competițiilor, având și oportunitatea de a învăța din interacțiunea cu persoanele cu dizabilități intelectuale. 

Despre dizabilitatea intelectuală

Mai mult de 200 de milioane de oameni din întreaga lume au o dizabilitate intelectuală, constituind astfel cel mai mare grup cu dizabilități la nivel mondial. Dizabilitatea intelectuală trece dincolo de rase și etnii, nivel de educație, statut social sau economic, putând apărea în orice familie.

Despre Special Olympics România

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, nedreptății și intoleranței. În România din 2003 și până în prezent, Special Olympics a ajutat peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.

 

 

Adauga comentariu