Iarna s-a instalat la Brașov. Unde se va putea schia în acest sezon. Poiana Brașov versus Bran sau Drăguș. Puteți alege în funcție de preț sau de mărimea părțiilor

Iarna s-a instalat la Brașov cu temperaturi negative. Azi noapte a nins și în oraș, iar în Poiana Brașov ninge de două zile. În Masivul Postăvaru,  la altitudine, s-a așezat un strat serior de zăpadă. Tempetraturile scăzute au permis pornirea tunurilor pentru producerea de zăpadă artificială. Veștile sunt bune pentru amatorii de schi, care abia așteaptă să testeze pârtiile. 

Poiana Braşov este cea mai aglomerată staţiune de schi din ţară, în sezonul trecut depăşindu-se recordul de 2 milioane de treceri pe la turnicheţi. De anul acesta sunt tarife mai mari la transportul pe cablu.

În acest sezonul se va putea schia şi pe S-ul mare de pe Pârtia Lupului. Este cea mai cea mai râvnită zonă de schi din Masivul Postăvarul, iar pentru a se putea schia aici încondiţii bune a fost nevoie de amenajări speciale. Această porţiune de pârtie este însă recomandată însă doar schiorilor experimentaţi. Pârtia Lupului din Poiana Braşov este o pârtie dificilă cu o lungime de  2.605 metri. Este o pârtie de altitudine, astfel că punctul de plecare este 1.703 metri, iar cel de sosire este la 975. Diferenţa de nivel este una însemnată de 728 de metri.

În Poiana Braşov se va putea schia în condiţii  excelente şi pe restul pârtiilor:  Drumul Roşu (5,8 kilometri) şi variantele sale, de 2,95 kilometri lungime, Kanzel (0,80 kilometri), pe pârtiile Sulinar (2,82 kilometri) şi variantele sale (1,70 kilometri), de dificultate medie, pe Bradul (0,50 kilometri) şi Stadion (0,10 kilometri), de dificultate uşoară. De asemenea pe pârtia Bradul se poate schia şi în nocturnă. 
Un weekend la schi în Poiana Brașov poate depăși 1500 de lei. Cazarea este între 200 și 600 de lei pe noapte, iar o masă este între 100 și 300 de lei. Cine vrea să vină în stațiune de Revelion trebuie să scoată din buzunar 1000 de euro. 

Reguli stricte pe pârtiile din Poiana Brașov 

Din sezonul trecut Poiana Brașov are un regulament și amenzi serioase pentru cei care îl încalcă. În zonele unde se schiază, au acces doar snowmobilele celor de la Salvamont, Jandarmeria Montană ori ale operatorului de întreţinere a pârtiilor. Persoanele care încalcă aceste prevederi sunt pasibili de sancţiuni pecuniare între 1000 şi 2500 de lei. Aceleaşi limite de amendă sunt prevăzute de Regulament şi pentru distrugerea cu intenţie a plaselor sau a pieselor de semnalizare fixate pe pârtie pentru siguranţa schiorilor. 

Amenzi de la 500 la 1000 de lei se aplică dacă sunteţi surprinşi în timp ce folosiţi alte dispozitive pentru distracţie, ţinând cont de faptul că pârtiile de schi sunt destinate în exclusivitate acestui sport. La fel se poate întâmpla şi dacă intraţi pe pârtia închisă ori traversaţi gardurile de protecţie cu sau fără schiuri/snowboarduri. Aceeaşi penalizare este valabilă şi dacă utilizaţi alte pârtii decât cele deschise pentru nocturnă (dupa ora 22.00). 

Micuții schiori, cu vârste sub 14 ani, trebuie să poarte căşti de protecţie pentru siguranţa lor. În caz contrar, părinţii sau instructorii pot scoate din buzunar între 500 şi 1000 de lei pentru a plăti amenda. 

Variante mai ieftine în Bran și Drăguș

La Bran există trei pârtii de schi. Pârtia Zănoaga Sub teleferic are 650 de metri lungime şi o dificultate medie. Pârtia Zănoaga Variantă are 700 de metri şi este considerată dificilă. În zonă există şi o pârtie pentru începători. Toate pârtiile au teleschi şi nocturnă, iar în zonă există şi tunuri de zăpadă. Urcarea cu teleschiul se face pe baza cartelelor cu puncte. Acestea pot fi încărcate cu 5 până la 40 de puncte şi costă între 15 lei şi 85 de lei. Cazarea în zonă pleacă de la 80 de lei pe noapte şi poate ajunge la 250 de lei. O masă la Bran costă în jur de 40 de lei de persoană. Astfel cu 500 de lei se poate petrece un weekend la schi în această stațiune.

În comuna Drăguş, care se află la aproximativ 80 de km de Braşov sau Sibiu, există o pârtie de 500 de mteri, de talia pârtiei Bradul din Poiana Braşov. Patru urcări cu teleschiul costă 10 lei, iar echipamentul se închiriază cu 30 de lei.  Cazarea pleacă de la 50 de lei camera pe noapte şi poate ajunge până la 100 de lei. Aici se poate lua un prânz de exemplu cu 30 de lei de persoană. Un weekend la schi în aceste staţiuni nu depăşeşte 300 de lei.


Adauga comentariu