Lucrări de modernizare a rețelei electrice pe două străzi din Brașov. Trafic restricționat

În perioada 03.02.2020 – 14.02.2020, se vor efectua lucrări de modernizare a rețelei electrice de distribuție de medie tensiune, pe străzile Hans Eder și Alexandru Flechtenmacher din Brașov. Lucrările se vor realiza doar în intervalul orar 08:00-17:00, accesul fiind restricționat prin blocarea unei benzi de circulație rutieră.

Această lucrare de modernizare a rețelei are ca scop creșterea capacității de distribuție a energiei electrice și a siguranței în funcționarea rețelei, prin introducerea acesteia în subteran, precum și reducerea pierderilor. De asemenea, lucrarea va aduce multiple beneficii consumatorilor – îmbunătățirea calității energiei electrice, reducerea numărului incidentelor și deranjamentelor în rețea și creșterea confortului oferit locuitorilor municipiului Brașov. 

Adauga comentariu