Milionarul care și-a sugrumat bunica a ieșit din pușcărie. A fost internat la Psihiatrie, deoarece expertiza a arătat că nu are discernământ

Milionatul Dan Cămârzan a fost scos din pușcărie și internat într-o clinică de psihiatrie. Anchetatorii au trebuit să facă totul fără acceptul bărbatului care a refuzat să coopereze și susține în continuare că nu are probleme psihice. Expertiza, care și ea a fost făcută cu forța, deoarece Cămârzan nu și-a dat acordul a arătat că bărbatul nu are discernământ.  

Dan Cămârzan și-a ucis bunica în luna mai. „Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 6 mai 2019, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viaţa bunicii materne, prin exercitarea de violenţe fizice, fapta fiind comisă în locuinţa comună.  Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare“, a declarat Aldea Adrian,  procuror şef secţie urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Dan Cămârzan nu este la prima faptă de violență. Fosta soția a onținut un ordin protecție împotriva lui înainte să divorțeze anul trecut. De asemenea, bărbatul mai are un dosar pe rolul instanțelor pentru lovire, după ce s-a bătut într-un bar. 

Dan Cămârzan (44 ani) a fost întotdeauna un personaj controversat. A făcut avere pe care a pierdut-o apoi și s-a tranformat din miliardar în suveran. Nu recunoaște actele de identitate, nici autoritățile și a refuzat să fie facă declarații în fața anchetatorilor.

 

 

Adauga comentariu