Președinte unei asociații de crescători de animale riscă pușcărie după ce și-a ajutat o rudă să obțină ilegal fonduri europene

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Nicolaer Leau președinte al unei asociații de crescători de animale. Acesta s-a folosit de acte false pentru a-și ajuta o rudă să obțină fonduri europene în valoare de 29.085 de lei. Dosarul se va judeca la tribunalul Brașov.

„În campania agricolă 2017, inculpatul Leau Nicolae, în calitate de președinte în fapt al unei asociații de crescători de animale, a ajutat un membru al familiei sale să  obțină pe nedrept și fără vinovăție fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 29.085 lei.

Concret, inculpatul a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, în cadrul schemei de plată unică pentru suprafaţă, deși cunoștea că persoana respectivă nu era în realitate utilizator al unei suprafețe de 15 ha de pășune.

În cauză, A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 29.085 lei , sumă la care se adaugă accesoriile fiscale calculate la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri și acțiuni ce aparțin inculpatului Leau Nicolae“, se arată în rechizitoriul procurorilor

Adauga comentariu