Primăria Făgăraș a cumpărat autobuzele MAZ scoase la licitație de RATBV. Autobuzele vor fi folosite în cadrul serviciului de transport public înființat de primărie

În prima jumătate a lunii iunie RATBV anunța scoaterea la vânzare a două autobuze MAZ, „RATBV organizează la sediu, în data de 25 iunie 2019, licitație publică pentru vânzarea a două autobuze MAZ 103-065 cu podea coborâtă. Autobuzele scoase la licitație sunt BV 13 FIP și BV 13 JJE, cu capacitatea motorului de 6374 cmc, an de fabricație 2005, iar prețul de strigare este de 26.000 lei fără TVA”.

Licitația s-a încheiat, iar câștigătorul este Primăria Municipiului Făgăraș. Autobuzele au fost achiziţionate cu un preţ de 30.940 de lei bucata, TVA inclus.

Achiziția autobuzelor face parte din demersul Primăriei Făgăraș de a pune în funcțiune un serviciu de transport public propriu. Până acum transportul public în Municipiul Făgăraș era asigurat de o firmă privată cu un singur autobuz. Decizia de înființare a unui serviciu de transport public propriu a fost luată ca urmare a nemulțumirilor față de serviciul oferit de compania privată.

Data la care ar trebui să înceapă să circule cele două autobuze achiziționate de la RATBV este 1 august 2019. În afara celor două autobuze Primăria Făgăraș mai are în plan achiziționarea unui al treilea autobuz second hand din Germania. Astfel, cu cele trei autobuze Primăria va asigura transportul public până va reuși achiziția a 10 autobuze electrice, achiziție pe care o are în plan în viitorul apropiat.

Cele trei autobuze vor circula pe două trasee:
Traseu nr. 1
Kaufland - Catedrală - Radu Negru - 13 Decembrie - Multipol - Gara - Upruc - Ion Creangă - Poarta 50 - Colonie Pod - Poarta Principală - Aurel Vijoli - Str. Trandafirilor Pod - Spital - B-Dul. Unirii Nr. 55 - Romarta - T. Vladimirescu Rds - Kaufland
Traseu nr. 2
Kaufland - Cîmpului Nou (Unitatea Militară) - Cîmpului Nou (Aleea Spre Grădiniţă) - Cîmpului Nou (Bloc Nr. 11)- Negoiu (Liceul Teologic) - Negoiu (Gară) - Negoiu (Nr. Administrativ  1) - Vasile Alecsandri (Generală Nr. 2) - Catedrală - D-na. Stanca Nr. 50 - D-na. Stanca (Spital) - Dr. Ioan Senchea (Liceul Tehnologic) - D-na. Stanca (Spital) - B-dul. Unirii (Bloc Nr. 55) - Romarta - Vasile Alecsandri - Negoiu (Fabrica De Lapte) - Cîmpului Nou (Bloc Nr. 11) - Cîmpului Nou (Aleea Spre Grădiniţă) - Cîmpului Nou (Unitatea Militară) - Kaufland.

Tarifele legitimaţiilor de călătorie pentru tranportul public local de persoane în Municipiul Fagaras:
- bilet pentru o călătorie 2 lei;
- abonament pentru o lună 65 lei, valabil pe ambele trasee.

Programul de transport
De luni până vineri pe traseul nr. 1:
- începând cu ora 5:45 până la ora 17:35, din oră în oră.
- de la ora 18:00 până la 22:00, din două în două ore.
De luni până vineri pe traseul nr. 2:
- începând cu ora 7:00 până la ora 14:35 din oră în oră.

Categorii sociale ce beneficiază de subvenţionarea abonamentelor de călătorie pentru transportul public local:
1. Pensionarii cu domiciliul în Municipiul Făgăraș având o pensie de maximum 800 lei/lună, beneficiază de abonament gratuit pe mijloacele de transport public local;
2. Pensionarii cu domiciliul în Municipiul Făgăraș având o pensie cuprinsă între 801 - 1.000 lei/lună, beneficiază de abonament compensat 75% pe mijloacele de transport public local;
3. Pensionarii cu domiciliul în Municipiul Făgăraș având o pensie cuprinsăintre 1.001 - 1.200 lei/lună, beneficiază de abonament compensat 50% pe mijloacele de transport public local;
4. Elevii din învățământul preuniversitar din Municipiul Făgăraș beneficiază de abonament gratuit, pe mijloacele de transport public local, pe tot parcursul anului până la împlinirea vârstrei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor;
5. Persoanele care au fost persecutate politic beneficiază de abonament gratuit, pe mijloacele de transport public local, în conformitate cu Legea 118/1995;
6. Văduvele și veteranii de război beneficiază de abonament gratuit, pe mijloacele de transport public local, în conformitate cu Legea 44/1994;
7. Persoane cu handicap și însoțitorii acestora beneficiază de abonament gratuit, pe mijloacele de transport public local, în conformitate cu Legea 448/2006;
8. Donatorii de sânge beneficiază de abonament gratuit, pe mijloacele de transport public local, în conformitate cu Legea 4/1995.

Sursa foto: brasov.stfp.net

Adauga comentariu