Primăria Ghimbav cheltuie peste 238.000 de lei pe flori. Tot aici în trecut s-au chetuit 1800 de lei pe un pom de 12 lei și 96.000 de euro pe iluminat de sărbători. Orașul nu are nici 5000 de locuitori

Primăria Ghimbav chetuie din bugetul local 238.535 de lei pe flori pentru a înfrumuseța orașul. Suma este una mare pentru un oraș cu nici 5000 de locuitori. Achiziție se referă la răsaduri de flori, bulbi, flori de interior, aranjamente florale și produse complementare, dacă știe cineva ce sunt astea. Pe lângă florile cunoscutr gen panseluțe, crizanteme, begonii sau trandafiri, sunt cumpărate și specii exotice. În contract sunt menționate și zeci de buchete sau coroane. 

Potrivit caietului de sarcini din acești bani se vor cumpăra: - Begoniaceae – Begonia: 5.000 buc. - Roza centifolia – trandafiri: 2.500 buc. - Salvia officinalis – Salvie: 3.000 buc. - Vinca minor – Vinca: 15.000 buc. - Chrysanlhemum indicum – Crizantema: 1.000 buc. - Pelargonium - Muscata (curgatoare): 1.500 buc. - Petunia hybrida – Petunia: 150 buc. - Tagetis: 5.000 buc. - Viola tricolor – Panselute: 6.000 buc. - Thuja orientalis – Tuia: 50 buc. - Hibiscus Ardens: 25 buc. - Prunus Tribola Multiplex - Cires japonez: 25 buc. - Tulipa – bulbi: 6.000 buc. - Fertilizant (sac 20 kg): 120 buc. - Erbicid: 30 l - Pământ flori (balot 300 kg): 2 buc. - Sămânță iarbă (sac 20 kg): 10 buc. - Coroane flori: 60 buc. - Buchete flori: 60 buc. - Chamaedorea elegans: 8 buc. - Yucca: 8 buc.

Se pare că la Ghimbav nu contează câți bani se dau pe achiziții, ei având „antecedente” cu puietul de mesteacăn cumpărat la 1800 de lei bucata în timp ce prețul real era de 12 lei bucata. La fel, au fost costuri de achiziții mult mai mari și pentru puieți de salcie, stingătoare, coșuri de gunoi stradale. 
Tot la Ghimbav s-a construit cea mai scumpă Biserică Ortodoxă din județ care a costat 1 milion de euro. Doar cupolele poleite cu aur au costat 45.000 de euro. 

La finele anului trecut Primpria a cheltuit 96.000 de euro pe iluminatul de sărbători. Practic Ghimbavul a cheltuit din bugetul public aproape cât Brașovul pe iluminat festiv. Reamintim că valoarea totală a iluminatului festiv din Brașov a fost de aproximativ 100.000 de euro din care o parte semnificativă este suportată de operatorul de iluminat public.

Mai mult Brașovul are 253.000 de locuitori și o suprafață de 10 ori mai mare ce va fi decorată, față de Ghimbav care are doar 4700 de locuitori. 
Marele câștigător al contractului a fost declarată SC Neon Lighitning din Cluj Napoca, la nici două ore de la lansarea ofertei. 

Primar cercetat penal pentru achiziții la prețuri umflate

Dorel Toma care este primar în Ghimbav de 25 de ani a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Controlul judiciar îi interzice să mai calce pe la Primărie. Dorel Toma este suspectat că a încheiat contracte la preţuri foarte mari cu mai multe firme din Olt. Acestea au vizat montarea de mobilier urban în localitate. Contabila şefă a instituţiei, dar şi administratorii firmelor care au beneficiat de contracte sunt şi ei inculpaţi în acest dosar. Prejudiciul este de 18 milioane de lei.

„În perioada 2009-2015, inculpatul Toma Dorel, primar al oraşului Ghimbav şi ordonator principal de credite a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor legale, achiziţionarea de produse (stâlpi de iluminat, mobilier stradal etc.), servicii sau lucrări (amenajare şcoli şi terenuri etc.), de la societăţile comerciale controlate de inculpaţii Goman Fluture, Dulcinatu Lucia, Goman Cristinel şi Gunea Sergiu. Bunurile şi serviciile respective au fost achiziţionate la valori supraevaluate, în mod netransparent, neconcurenţial, fiind favorizate firmele controlate de inculpaţii sus menţionaţi. Procedura aplicată a fost cea a achiziţiei directe, sens în care inculpatul Toma Dorel a divizat contractele de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, fără o estimare prealabilă a valorii contractelor de achiziţie publică şi fără a include în valoarea contractelor de furnizare a produselor valoarea operaţiunilor sau lucrărilor de instalare“, se arată în comunicatul procurorilor. 

Tot procurorii susțin că edilii au luat mită pentru a favoriza anumite firme. „Achiziţiile respective au fost plătite cu sprijinul contabilului şef al Primăriei Ghimbav, Geogean Ana-Alina care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi cu încălcarea prevederilor legale, a semnat ordinele de plată în condiţiile în care angajarea cheltuielilor s-a efectuat fără a se exercita controlul financiar preventiv asupra proiectelor de operaţiuni şi fără a se efectua lichidarea cheltuielilor. De asemenea, ordonanţarea cheltuielilor s-a efectuat formal, în lipsa avizelor emise de compartimentele de specialitate şi fără să existe documente justificative care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor sau executarea lucrărilor. În acelaşi context, în perioada 12 septembrie 2008 – 27 mai 2010, inculpata Geogean Ana-Alina a primit, în mod direct sau prin intermediul soţului său Geogean Aurelian, în 5 rânduri suma totală de 81.700 de lei, de la inculpatul Goman Fluture (prin persoane apropiate acestuia).Prin aceste demersuri, inculpaţii au cauzat un prejudiciu bugetului local al oraşului Ghimbav de 18.014.392 lei, sumă care reprezintă totodată, un folos necuvenit pentru inculpatul Goman Fluture“, se mai arată în comunicatul procurorilor.

 


Adauga comentariu