Primele licitații pentru parcări de reședință au loc în luna aprilie. În acest moment, în Brașov sunt amenajate 44.400 de locuri

Astra I și Uzina II (Drumul Cernatului) sunt primele cartiere în care se vor scoate la licitație locurile de parcare de reședință rămase libere, în 2020. Licitația va avea loc luni, 6 aprilie, de la ora 9:00, în curtea interioară a Primăriei (Casa Căsătoriilor).

În total, sunt programate opt sesiuni de reatribuire principale și încă opt sesiuni, pentru aceleași zone, dar în a doua jumătate a anului. Ultima sesiune principală este programată marți, 9 iunie, în Valea Cetății, iar ultima reatribuire este tot pentru Valea Cetății, pe 9 noiembrie.

Anul trecut au fost reatribuite 2.110 locuri de parcare de reședință și atribuite 86 de locuri de parcare de reședință nou create, prin licitație publică. La finalul programărilor de reatribuire, în lunile noiembrie și decembrie, au fost atribuite direct 500 de locuri de parcare rămase disponibile în parcările de reședință

În acest moment, în municipiul Brașov sunt ocupate 39.100 de locuri de parcare în parcările de reședință, dintr-un total de 44.400 locuri amenajate.

Programarea reatribuirii locurilor de parcare în parcări de reședință, pe anul 2020: https://www.brasovcity.ro/index.php?ck=28#PROGRAMARI

Adauga comentariu