Proces inedit la Brașov. O femeie îi cere fostului iubit daune de 60.000 de euro pentru că a acuzat-o pe nedrept că nu poate face copii

Femeia de 38 de ani și-a dat în judecată fostul iubit după o relație de patru ani. Ea a susținut în fața instanței, potrivit stirileprotv.ro, că a fost acuzată în mod repetat de fostul iubit că nu poate face copii și a fost umilită chiar și în fața rudelor și prietenilor. De fapt, bărbatul ar fi cel care are probleme de fertilitate. Acum îi cere daune de 60.000 de euro.

 „În momentele în care încercau să facă copii și nu au reușit, acesta o numea stearpă, spunea la toată lumea că ea nu a fost în stare să procreeze și să îi facă copiii mult doriți, în schimb acesta era inapt să procreeze întrucât suferea de disfuncție erectilă. Noi sperăm că vom crea un precedent cu această acțiune. I-a creat acestei femei un prejidiciu. Prin faptul că i-a ascuns această imposibilitate de a procrea, ea și-a pierdut patru ani din viață, timp în care ea putea să își întemeieze o familie și să aibă trei copii“, a declarat Judith Balint, avocatul femei pentru stirileprotv.ro.

În acest caz urmează să se facă mai multe expertize care să arate dacă femeia are sau nu dreptate. Oricum sentința ar fi o premieră în România.

Adauga comentariu