S-au ales firmele care vor proiecta Spitalul Regional.Investiția se ridică la 250 de milioane de euro. Va dura câțiva ani până când spitalul va fi construit

Consorțiul de firme selectat de BERD pentru proiectarea Spitalului Regional este format din firmele PricewaterhouseCoopers (PwC), International Consulting Engineering SA (BTY), Clifford Chance LLP și Clifford Chance Badea SPRL.

„Tocmai am fost selectați (de către BERD) pentru a ne ocupa de proiectul Spitalului Regional Brașov. Suntem o echipă de consultanți cu experiență în contrucția a 40 de spitale, prin PPP, în toată lumea. Va trebui să elaborăm studiul de fezabilitate pentru acest proiect interesant, în forma în care să fie aprobat de Consiliul Local Brașov, potrivit legislației din România, iar odată obținută aprobarea, vom putea lansa competiția pentru parteneriatul public-privat, în vederea selectării partenerului care va obține cel mai bun raport calitate-preț pentru Brașov. După ce va fi selectat câștigătorul licitației, acesta va finanța construcția acestui spital, iar noi vom fi alături de municipalitate până la încheierea contractului de parteneriat public-privat, în conformitate cu legea românească “ a declarat Jan Brazda, consultant în cadrul PWC, liderul de proiect pentru Spitalul regional Brașov.

 „Această întâlnire este foarte importantă pentru că reprezintă începutul unei noi etape pe care o vom parcurge în baza acordului semnat anul trecut cu BERD și Ministerul Sănătății, privind finanțarea nerambursabilă pe care BERD a alocat-o pentru elaborarea studiului de fezabilitate și contractarea partenerului privat din proiectul Spitalului Regional Brașov. Este bine că am ajuns în această fază, suntem în grafic din acest punct de vedere, vor fi multe discuții și multe analize de făcut în următoarea perioadă, important este să parcurgem toți pașii pe care ni i-am stabilit împreună cu partenerii noștri și să avem la Brașov un spital regional care să funcționeze eficient, la standardele medicale internaționale, care să fie un model și pentru alte instituții de acest fel din țară, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.

Reamintim că la începutul acestui an Primăria Brașov și BERD au semnat acordul de asistență tehnică pentru construcția Spitalului Regional Brașov, în valoare de 2,5 milioane de euro nerambursabili, la care cofinanțarea municipiului este de 250.000 de euro.

Care este structura spitalului

Reamintim că în urma discuțiilor inițiate anul trecut, Ministerul Sănătății a emis Ordinul de Ministru nr. 1394/01.11.2018, prin care se stabilesc specialităţile şi numărul de paturi pentru viitorul Spital Clinic Regional, după ce, anterior, prin Legea nr. 32/2019, municipalitatea a preluat o suprafață de 11.45 hectare de teren de la Institutul Cartofului, necesar construirii spitalului.

Spitalul Regional va avea 849 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi pentru 31 de specialităţi. Acestea sunt: Neurologie cu unitate de accidente vasculare cerebrale acute, Neurochirurgie, Oftalmologie, ORL, Chirurghie orală şi maxilo-facială, Pneumologie, Cardiologie cu unitate de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici, Chirurgie toracică, Chirurgie cardiovasculară, Gastroenterologie, Nefrologie, Urologie cu transplant renal, Chirurgie generală, Ortopedie-traumatologie, Chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, Arşi, Chirurgie vasculară, Dermatovenerologie, Medicină internă, Endocrinologie, Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Alergologie şi imunologie clinică, Hematologie, Psihiatrie acuţi, Terapie intensivă, Chirurgie pediatrică, Pediatrie, Terapie intensivă pediatrie, Obstretică-ginecologie, Neonatologie, Oncologie medicală.

Proiect de durată

Roxana Mânzatu, ministrul Fondurilor Europene, a declarat vineri la Brașov că abia în 2021 se vor depune acte pentru a se obâine fonduri europene pentru acest spital. Investiția se ridică la 250 de milioane de euro conform estimărilor. Spitalul Regional se află în acest moment în faza de studiu de prefezabilitate.

Conceptul de realizare al spitalului este cel de Parteneriat Public-Privat și constă în faptul că firma privată va fi responsabilă de proiectare, execuție, finanțarea și operarea clădirii spitalului pe o perioadă cuprinsă între 20 și 30 de ani, iar serviciile medicale revin în sarcina autorităților. Până acolo e cale lungă. Investiția se ridică la 250 de milioane de euro conform estimărilor.

Obținerea fondurilor europene va fi posibilă în 2021. Doar demersurile birocratice și găsirea unui partener privat dispus să investească ar dura cel puțin 2-3 ani.

Dacă lucrurile merg bine și nu apar surprize sau întârzieri pe partea de legislație a Parteneriatului Public-Privat, se poate merge mai departe cu partea de construire a spitalului care ar putea fi întinsă pe o perioadă de 3 – 4 ani.

În concluzie, spitalul ar putea fi gata cam peste 10 ani. Cam trei ani până la obținerea fondurilor europene, alți trei ani pentru tot feluld e acte și alți patru ani pentru construcție. Asta în varianta cea mai optimistă.

Adauga comentariu