Sportivii se întrec în acest weekend, la diverse probe în cadrul Festivalului Sport Montan Săcele

Trei zile de activități sportive la Săcele. Festival Sport Montan Săcele pune sângele în mișcare fiecărui iubitor de sport. 

Festivalul a început vineri, 18 octombrie, cu o probă de orientare prin împrejurimile municipiului Săcele, o probă în care se îmbină calitățile fizice cu cele intelectuale. 

Astăzi, activitatea sportivă a continuat cu o probă de mountain bike, accesibilă oricărui pasionat de mișcare în aer liber, ce constă în 20 km, parcurși pe dealurile din apropierea municipiului Săcele. Apoi, s-a dat startul la proba de parapantă, etapa „Punct Fix”. Această competiţie este destinată parapantiştilor deținători de licenţă de pilot din România și din străinătate. 

O altă activitate desfășurata la Săcele este proba de alergare la deal. Traseul pornește de la stația inferioară a telescaunului Bunloc, pe un drum forestier. Proba nu necesită o pregătire mare în prealabil, putând fi parcursă și de cei care nu au antrenament specific, dar care fac trasee pe munte. Ziua nu se termină aici, cei mici au și ei cursa lor. Este cea mai celebră cursă din cadrul festivalului, în care părinții și participanții îi vor putea încuraja pe cei mici. 

Mâine, 20 octombrie, sportivii vor participa la trei probe de alergare: cursa populară de 8 km, proba scurtă de alergare de 15 km și proba lungă de alergare de 30 km. 

Cursa populară este o probă de alergare montană accesibilă oricărui pasionat de mișcare în aer liber și va avea startul simultan cu celelalte două probe de alergare ale festivalului, respectiv probele de 15 și 30 de km.

Festivalul se va încheia cu o cursă mai specială, cursa persoanelor cu dizabilități, ce constă în parcurgerea unei distanțe de aproximativ un kilometru, cu startul din fața Primărie Municipiului Săcele. În urma acesteia, sportivii se vor prezenta la festivitatea de premiere. 

Pe lângă aceste activități sportive, organizatorul evenimentului s-a gândit și la câteva activități culturale (proiecții de filme, concert). 


Adauga comentariu