Strada Castanilor devine zonă de promenadă. Parcarea va fi desființată, iar Canalul Timiș va fi descoperit

Primăria a lansat licitația pentru întocmirea proiectului tehnic referitor la reamenajarea maluri canal Timiș, zona verde și trotuare Castanilor.  Actele vor costa 87.170 de lei, potrivit anunțului de licitație.

Canalul Timiş pleacă din zona Dârste şi străbate tot oraşul pe o porţiune de 17 km până în Bartolomeu. A fost acoperit de comunişti deoarece toate fabricile din zonă deversau în el apele industriale şi mirosul devenise greu de suportat. Acum edilii spun nu mai există această problemă deoarece nu mai sunt fabrici în oraş, iar apa a fost curăţată.

Primăria vrea să descopere Canalul Timiş de pe strada Castanilor pentru ca zona să devină una de promenadă. Traficul rutier nu va fi afectat deoarece canalul se află în zona pietonală.  Parcarea din zonă va fi însă desființată. Modificările au fost aprobate în luna iulie în Comisia de Circulație. Investiția se ridică la 2,5 milioane de lei. 

„A fost avizata propunerea Primăriei Brașov pentru ,,Reamenajare maluri Canal Timiș, zonă verde și trotuare” - str. Castanilor. Conform acestei propuneri, după finalizarea lucrărilor de reamenajare, zona respectivă va deveni un spațiu de promenadă. Parcarea existentă va fi desfințată, va crește suprafața de zonă verde, canalul Timiș va fi descoperit, vor fi amenajate alei și piste de biciclete. Copacii existenți nu vor fi afectați, doar unul dintre aceștia va fi mutat și vor fi plantați alți doi copaci“, a anunțat Primăria Brașov.

Pe scurt, tema principală a acestor lucrări este descoperirea canalului Timiș pe strada Castanilor, pe o lungime de 165 de metri și o lățime de trei metri.

 

Adauga comentariu