Strada Nicolae Titulescu va fi închisă traficulului pe porțiuni până în 22 decembrie. Restricțiile sunt impuse de lucrările Companianiei Apa. Nici parcarea nu va fi posibilă în anumite zone

În perioada 22.10 – 22.12.2019, Compania Apa va continua execuţia lucrărilor pe strada Nicolae Titulescu Titulescu între intersecţia cu strada Dorobanţilor şi Calea Bucureşti. Lucrarea constă în amplasarea unei conducte cu diametrul de 500 mm şi a doua conducte de distribuţie apă potabilă din polietilenă cu diametrul de 160 mm. Pentru a reduce la maximum orice risc de producere a unor evenimente în trafic, este imperios necesar ca amplasamentul/şantierul să fie cât mai puţin afectat de traficul rutier.

Astfel, în perioada 22.10 – 3.11.2019 vor fi executate lucrări pe tronsonul cuprins între strada Dorobanţilor şi strada N. D. Cocea cu interzicerea totală a circulaţiei auto pe acest porţiune de stradă. Pentru cei care au intenţia să se deplaseze dinspre centrul oraşului (15 Noiembrie) sau strada Castanilor spre N. Titulescu, traficul auto va fi presemnalizat pe str. Castanilor (tronsonul între Iuliu Maniu și 15 Noiembrie) si pe str.15 Noiembrie (înainte de ”Patria”). Rutele alternative sunt: strada N. Titulescu, între Castanilor și Dorobanților și  strada Dorobanților-Română -N.D. Cocea-N. Titulescu/15 Noiembrie.

Pentru cei care au intenția să se deplaseze dinspre Calea Bucuresti, traficul auto va fi presemnalizat pe C. București în zona cunoscută cu numele de ”3 alimentare”.  Circulația va fi posibilă pe strada N. Titulescu, între Calea București si N.D. Cocea și poate fi continuată pe N.D. Cocea-PăunPincio – Dorobanților-15 Noiembrie. Accesul pe N. Titulescu în zona Castanilor-Dorobanților nu va fi posibil decât dinspre centrul orașului sau dinspre Castanilor.

În perioada 04.11-10.11.2019 vor fi executate lucrări pe sectorul cuprins între N.D. Cocea și Dimineții. Traficul va fi restricționat pe un singur sens, dinspre Dimineții spre Castanilor. Conducătorii auto care au intenția să ajunga dinspre Patria în zona N. Titulescu, între Dimineții și Calea București, o pot face pe traseul N. Titulescu-Dorobanților-Cezar Boliac – Dimineții-N. Titulescu.

În perioada 11.11-24.11.2019 vor fi executate lucrări pe sectorul cuprins între Dimineții și Roșiorilor. Traficul va fi restricționat pe un singur sens, dinspre intersecția cu Roșiorilor spre Castanilor. Conducătorii auto care au intenția să ajungă dinspre Patria în zona N. Titulescu, între Roșiorilor și Calea București o pot face pe traseul 15 Noiembrie-Petru Rareș - N. Titulescu sau C. București-N. Titulescu.

În perioada 25.11-13.12.2019 vor fi executate lucrări pe sectorul cuprins între Roșiorilor și Petru Rareș. Traficul va fi restricționat pe un singur sens, dinspre intersecția cu Petru Rareș spre Castanilor. Conducătorii auto care au intenția să ajungă dinspre Patria în zona N. Titulescu, între Petru Rareșși Roșiorilor, o pot face pe traseul N. Titulescu – Roșiorilor – Păltiniș -Petru Rareș -N.Titulescu sau o pot face pe traseul 15 Noiembrie-Petru Rareș - N. Titulescu sau C. Bucuresti-N. Titulescu. În decursul acestei perioade este programată o lucrare importantă de conectare a conductei de fontă ductilă(DN 500mm) cu o altă conductă(DN 700mm)în intersecția străzilor N. Titulescu – Serii-Păltiniș. Această lucrare va necesita blocarea totală a acestei intersecții pentru o perioadă de 3 zile, estimată pentru 06 - 08.11.2019. În acest interval de timp nu va putea fi asigurată o cale de acces auto pe N. Titulescu, dinspre C. București spre Patria, pe străzile adiacente. Accesul se va putea face doar dinspre Patria.

În perioada 14.12-22.12.2019 vor fi executate lucrări pe sectorul între Petru Rareș și Calea București. Traficul va fi restricționat pe un singur sens, dinspre Calea București spre Castanilor. Conducătorii auto care au intenția să iasă din N. Titulescu în Calea București, o pot face pe traseul N. Titulescu -Petru Rareș -15 Noiembrie-Calea București.

Având în vedere amploarea lucrărilor este necesară menținerea parcărilor libere, pe ambele părți ale străzii N. Titulescu, pe acele porțiuni pe care sunt exectate lucrări și pe străzile adiacente pe care traficul va fi redirecționat. Întreaga zonă va fi semnalizată corespunzător.

 

Adauga comentariu