VIDEO Accident pe DN 1. Trei autoturisme implicate. O mamă și cei doi copii au fost răniți

Accidentul s-a petrecut în această dimineață pe DN 1 între Codlea și Vlădeni. Potrivit primelor informații oferite de Poliția Brașov, în coleziune au fost implicate trei autoturisme. Traficul este blocat pe sensul dinspre Sibiu spre Brașov. Tot potrivit primelor informații, trei persoane, o mamă și cei doi copii ai ei, au fost rănite. Victimele sunt conștiente. Femeia are 40 de ani, iar copiii au 6 și respectiv 8 ani. Femeia a fost evaluată medical la fața locului și nu a fost nevoie să fie transportată la spital. Cei doi copii au fost duși la Spitalul de Pediatrie, pentru investigații medicale. 

Potrivit cercetărilor Poliției, șoferul dubei este vinovat de accident. „Un bărbat, care conducea o autoutilitară pe DN1, dinspre Brașov spre Sibiu, la km 188 a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autovehicul, acesta, la rândul lui, fiind lovit din spate de un alt autoturism.  Ulterior coliziunii autoutilitara s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului au rezultat 3 victime, rănite ușor. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0“, a anunțat Poliția Brașov.

 

Adauga comentariu