VIDEO Anchetă la Spitalul de Pediatrie, dar și la domiciliul părinților după moartea celor doi bebeluși gemeni

La Spitalul de Pediatrie a fost deschisă o anchetă internă după moartea celor doi bebeluși de două luni. Aceștia au fost internați luna aceasta în spital, cu probleme respiratorii, au fost externați, dar au decedat la câteva zile după ce au plecat în spital.

Băiatul a fost găsit mort ieri dimineață în pătuț de bunica lui. Sora lui a fost dusă la spital la cererea polițiștilor. Din păcate a murit în câteva ore. Ambii copii fuseseră năcuți prematur.

Conducerea Spitalului de Pediatrie spune că va face verificări în acest caz, va analiza fișele celor doi copii și va audia personalul care s-a ocupat de îngrijirea bebelușilor. În plus se așteaptă și rezultatele autopsiei. Cauza prezumată a morții este insuficiența respiratorie.

Cu acest diagnostic au și fost aduși copiii la spital. Au primit tratament și potrivit scrisorii medicale de la externare starea lor era bună, nu mai aveau febră și au primit tratament la domiciliu.

„ Geamănul masculin avea insuficiență severă și pneumonie, a stat în spital în perioada 2-11 februarie, a primit tratament conform protocoalelor medicale și a plecat la domiciliu cu recomandări. Sora sa a fost internată în perioada 6-10 februarie, s-a prezentat tot cu simptomatologie respiratorie. Pentru băiețel vreau să menționez că boala a debutat cu 7 zile înainte de prezentarea la spital, timp în care a fost tratat de mamă cu ce a știut ea. La momentul externării erau ameliorați, cu stare de  generală bună“, a declarat medicul Oana Pecurariu.

Pe lângă ancheta din spital, s-a demarat și o anchetă penală pentru ucidere din culpă. Verificările se fac momentan in rem. Nimeni nu a fost pus sub acuzare. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea vor audia în următoarele zile părinții, mai mulți vecini și rude, dar și cadrele medicale.

De asemenea se face anchetă socială și a domiciliul părinților, anchetă pe care asistenții sociali din spital au cerut-o imediat după ce copiii au ajuns prima dată la urgență. Bebelușii au fost născuți prematur, au cântărit în jur de 1600 de grame și au stat o lună în Maternitate. Mama lor  nu a fost niciodată la medic pe timpul sarcinii. În plus micuții locuiau într-o singură cameră  cu mai mulți adulți. De asemenea când a ajuns ieri din nou la spital fetița avea doi viruși în organism. Anchetatorii vor verifica și dacă părinții au respectat recomandările medicilor și dacă le-au dat copiilor tratamentul recomandat de medici la externare. 

Cazul a intrat ieri în atenția Poliției. „La data de 13 februarie, în jurul orei 06,15, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că un copil în vârstă de 2 luni și  2 săptămâni a decedat la domiciliul său din localitatea Apața, jud. Brașov. La fața locului a intervenit un echipaj medical care a constatat decesul, cadavrul fiind preluat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

Ulterior, la data de 13.02.2020, în jurul orei 16,00, IPJ Brașov a fost sesizat de către reprezentanți ai Spitalului de Copii Brașov  cu privire la faptul că sora geamănă a minorului anterior menționat, a fost adusă la această unitate medicală în jurul orei 12,15,  decedând la scurt timp după ce a fost adusă.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că ambii minori au fost spitalizați la Spitalul de Copii Brașov în perioada 02.02.2020 - 11.02.2020. Polițiștii  din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz - Postul de Poliție Apața efectuează cercetări în cadrul unui  dosar penal instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în  care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor“, a anunțat Poliția Brașov.

 

Adauga comentariu