VIDEO Șofer băut care circula pe contrasens a provocat un accident

Un conducător auto, în vârstă de 32 ani, din orașul Ghimbav, jud. Brașov, care se deplasa pe strada Făgărașului din orașul Ghimbav, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară. În urma impactului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.95 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de " conducerea unui vehicul sub influența alcoolului".

Din imagini se vede cu șoferul circulă pe contrases, pe banda a doua și la scurt timp intră în coliziune frontală cu autoutilitara. Tot din imagini se poate vedea că șoferul care conducea sub influența alcoolului nu știa că este pe contrasens, nici măcar în momentul în care s-a dat jos din mașină.

Adauga comentariu