VIDEO Spitalul de Boli Infecțioase este plin de pacienți cu coronavirus. 102 persoane sunt în carantină și alte 1723 sunt în autoizolare la Brașov. 12 persoane au murit din cauza bolii

În județul Brașov, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 102 persoane se află în carantină, iar 1.723 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu. 5 persoane au ieșit din carantină și 90 de persoane au ieșit din autoizolare după trecerea perioadei de 14 zile.

Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov internează doar pacienți infectați cu coronavirus și este aproape plin. Potrivit informațiilor de pe site-ul propriu unitatea are 107 paturi. Numărul exact bolnavilor de la Brașov nu este făcut public deoarece s-a interzis de la centru publicarea statisticii pe județe. La nivel național, potrivit raportării de ieri de la ora 13.00 sunt 762 de cazuri de coronavirus. 12 persoane au decedat din cauza bolii.

Potrivit medicului Mariana Cocuz, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, pacienții de la Brașov au forme asimptomatice, ușoase și medii ale bolii.

 „În acest moment avem internaţi doar pacienţi din această categorie (oameni infectați cu coronavirus). Numărul paturilor este ocupat în cea mai mare parte cu pacienţi. Evoluţia acestora este de la cazuri asimptomatice, până la cazuri medii. Ei sunt foarte bine monitorizaţi de către echipa noastră. Până în acest moment nu au existat cazuri grave care  necesită transferul în alte servicii medicale superioare. Dacă ne vom confrunta cu această situaţie, vom face apel la colegii din centrele universitare mari, dedicate de la început internării pacienţilor cu Covid-19 şi mai ales cazurilor grave. În prima parte vom solicita ajutorul colegilor de la «Matei Balş» sau «Victor Babeş», ambele din Bucureşti. În prezent nu ne confruntăm cu această situaţie”, a declarat Mariana Cocuz.

 

Adauga comentariu