133 de cazuri noi de coronavirus la Brașov, 2.721 la nivel național în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 20 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 777.276 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 722.484 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.721 cazuri noi de persoane infectate.

La Brașov s-au înregistrat 133 de cazuri de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore, numărul îmbolnăvirilor ajungând la 31.025. În județ incidența cazurilor de coronavirus este de 2,35 la mia de locuitori, iar în municipiu este de 3,28 la mia de locuitori.

Până astăzi, 19.795 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 19.02.2021 (10:00) – 20.02.2021 (10:00) au fost raportate 57 de decese (32 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Olt, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

53 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate până în prezent comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.042. Dintre acestea, 963 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.861.921 de teste RT-PCR și 245.783 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.020 de teste RT-PCR (13.604 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.416 la cerere) și 7.462 teste rapide antigenice.

 

 

Adauga comentariu