17.660 de pașapoarte eliberate la Brașov. Numărul de cereri va crește în lunile următoare. Se suplimentează numărul de ghișee

Serviciul pașapoarte anunță că anul acesta au fost procesate deja 17.660 de cereri, iar pentru luna mai a acestui an cifrele au început să atingă valori ale lunii august. Săptămâna trecută au fost zile și cu 300 de cereri la pașapoarte. Și se așteaptă în continuare o creștere în această vară.

Printre măsurile anunțate pentru a face față numărului mare de cereri, Stuparu Cristina, subcomisar de poliție, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, anunță deschiderea unui nou ghișeu online, ajungând la un total de trei astfel de ghișee.

De la 1 iunie până la 31 august se suspendă punctul de lucru mobil de la Făgăraș, iar angajații vor activa la Brașov. Argumentul este că în perioada anunțată angajații care sunt alocați acelui punct vor procesa mai multe cereri lucrând la Brașov decât activând la Făgăraș.

Adauga comentariu