29 cazuri noi de coronavirus la Brașov, sub 1000 la nivel național

Până astăzi, 13 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.069.770 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus . 1.020.194 de pacienți au fost declarați vindecați.  În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 953 cazuri noi de persoane infectate.

La Brașov s-au înregistrat 29 de cazuri de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore, numărul îmbolnăvirilor ajungând la 43.293. În județ incidența cazurilor de coronavirus este de 1,21 la mia de locuitori, iar în municipiu este de 1,00 la mia de locuitori.  Mai sunt doar 650 de pacienți pozitivi la coronavirus în tot județul, din care 355 în municipiul Brașov.

Până astăzi, 29.308 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 12.05.2021 (10:00) – 13.05.2021 (10:00) au fost raportate 75 de decese (47 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

73 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.475. Dintre acestea, 829 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.587.984 de teste RT-PCR și 1.004.165 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.532 de teste RT-PCR (12.908 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.624 la cerere) și 10.690 de teste rapide antigenice.

 

Adauga comentariu