400 de cazuri de gripă confirmate și restricții de vizitare la Spitalul pentru Copii din Brașov

Conducerea Spitalul de Copii Brașov a decis să limiteze accesul vizitatorilor, având în vedere valul mare de cazuri de gripă și viroze. 

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov deservește județele Brașov și Covasna. Tot aici vin pacienți și din alte județe decât cele două menționate, dar și turiști străini aflați în vizită în Brașov și au nevoie de servicii medicale.

Lunile decembrie și ianuarie au fost foarte aglomerate la Spitalul pentru Copii Brașov, conducerea spitalului anunțând că au fost 400 de cazuri de gripă confirmată. Deși nu este declarată epidemie de gripă, conducerea spitalului a luat decizia de a restricționa vizitarea pacienților.

Potrivit dispoziției directorului Medical, dr. Liviu Muntean, vizitele la pacienți și însoțitori se vor desfășura astfel:

- copiii internați singuri vor putea fi vizitați doar de părinți.

Programul de vizită va fi limitat:
- orele 13:00 - 15:00, timpul alocat unui vizitator fiind de maximum 30 de minute;
- orele 15:00 - 17:00, pentru Secțiile Chirurgie-Ortopedie Pediatrică și Chirurgie Plastică, timpul alocat unui vizitator fiind de maximum 30 de minute.
- Mamele internate vor putea primi vizitatori doar în holul mare al spitalului.

Se interzice efectuare de vizite de către persoane care prezintă infecții respiratorii acute / boli diareice acute / boli eruptive.

Nu vor fi permise vizite făcute de către femei însărcinate sau copii sub 14 ani.

Conducerea Spitalului face apel la vizitatori pentru a respecta indicațiile primite de la personalul medical și să folosească echipamentul de protecție, papuci și halat care se primesc la intrarea pe secție.

Scopul resticției este de a preveni îmbolnăvirea vizitatorilor sănătoși, dar și pentru a evita aglomerări și perturbări în activitatea personalului medical.
Medicii îi sfătuiesc pe părinții să vină cu copiii la spital doar în cazul în care au o urgență deoarece riscă să plece de aici cu alte boli, poate mai grave, decât cele pentru care s-au prezentat. Din totalul de 4000 de cazuri consultate la urgență în decembrie, doar 20% au fost cu adevărat urgențe medicale. 

Gripa este o boală virală care debutează cu febră de 38-39 de grade, stare generală proastă şi dureri musculare. Medicii ne sfătuiesc să evităm deplasările lungi atunci când este ger şi să evităm pe cât posibil locurile aglomerate. Dacă ne îmbolnăvim este important să nu ne tratăm după ureche, să luăm antibioce după capul nostru şi să mergem la medic. În această perioadă sucurile de citrice sunt recomandate deoarece au multă vitamina C. De la începutul sezonului rece nouă oameni au murit din cauza gripei. Niciunul dintre ele nu a fost la Brașov. Medicii recomandă vaccinarea antigripală. 


Adauga comentariu