Accident pe DN 10. O mașină a intrat într-un cap de pod. Șoferul era băut

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe DN 10 Brașov – Buzău, între localitățile Prejmer și Teliu, județul Brașov, un autoturism a lovit un cap de pod, rămânând imobilizat pe carosabil. Evenimentul nu s-a soldat cu victime. 

„Un bărbat, care conducea un autovehicul pe DN10, între localitățile Teliu și Prejmer, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit balustrada de metal a unui pod. În urma impactului nu au rezultat victime, doar pagube materiale.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,62 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor“, a declarat agent de poliție Nadia Olaru, purtător de cuvânt al Poliției Brașov.

FOTO Info Trafic jud. Brașov

Adauga comentariu