Am putea avea Târg de Crăciun în Piața Sfatului, dar nu și concerte

Primarul Allen Coliban a discutat cu meșteșugarii și producătorii care anii trecuți au participat la Târgul de Crăciun, pentru a găsi, împreună, cele mai bune variante ca acest târg să aibă loc în luna decembrie.  

Cei 26 de meșteșugari și producători prezenți la întâlnire, alături de consilierii locali Bogdan Bart și Andrei Oniga, au prezentat primarului o serie de propuneri, care creează premisele organizării Târgului de Crăciun în condiții de siguranță.

A fost propusă organizarea târgului în toată Piața Sfatului, fără a mai exista căsuțe apropiate. O altă propunere a vizat o zonă și mai mare, care, pe lângă Piața Sfatului, să cuprindă și celelalte piațete din centrul istoric, cum ar fi Piața Brassai, Piața Enescu, Piața Sf. Ioan, sau chiar străzile Republicii și M. Weiss, ori Livada Poștei. În felul acesta s-ar crea un circuit al Târgului de Crăciun., care nu numai că ar disipa eventuala aglomerație, dar ar ajuta și vizitatortii târgului să descopere mai bine orașul.

Alte propuneri au vizat măsurile de siguranță pe care fiecare expozant le poate lua: să monteze o barieră transparentă (geam sau plexiglas) între el și clienți. clienții să aibă la dispoziție dezinfectant și măști de rezervă, iar anunțurile cu regulile privind prevenirea răspândirii bolii să fie afișate la vedere, utilizarea, în principal, a plății cu cardul, și obligația ca expozanții să realizeze săptămânal o dezinfecție (nebulizare) profesională a interiorului căsuței și a mărfii.

Toți participanții au fost de acord că un Târg de Crăciun on-line nu poate fi o soluție viabilă. În schimb, evenimentele artistice aferente unui astfel de târg –  concerte, colinde –  se pot desfășura on-line și pot completa cu succes atmosfera de Crăciun.

În zilele următoare, primarul Coliban va avea noi discuții cu prefectul Cătălin Văsii, dar și cu primarii din orașele care organizau în mod tradițional astfel de târguri – Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara – pentru a merge cu o propunere comună către premierul României, în care să prezinte toate măsurile pe care autoritățile publice le vor lua, astfel încât târgurile de Crăciun să reducă la maximum riscul de răspândire a virusului.

 

Adauga comentariu