Bărbat în vârstă de 38 de ani prins după ce a ridicat un colet cu 4.000 grame de cannabis. Polițiștii au efectuat alte șase percheziții la domiciliu

Ieri, 4 decembrie, polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov au surprins în flagrant delict un bărbat, în vârstă de 38 ani, din municipiul Brașov, imediat după ce acesta a ridicat un colet expediat din Spania, prin intermediul unei firme de curierat. În urma verificării coletului, în interiorul acestuia au fost descoperite aproximativ 4.000 grame de cannabis.

Tot în aceeași zi, polițiștii au efectuat șase percheziții domiciliare pe raza județului Brașov, în urma cărora au fost ridicate alte aproximativ 400 grame de cannabis, un aparat de vidat, pungi specializate utilizate în aparatul de vidat, precum și 5.750 de lei. 

În baza probatoriului administrat, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Brașov au dispus reținerea bărbatului de 38 de ani. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au fost sprijiniți de polițiști din cadrul I.P.J. Brașov – Serviciul Rutier și Serviciul Criminalistic, alături de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Sursă foto: Poliția Română - D.I.I.C.O.T.

 

 

Adauga comentariu