Bărbatul care a jefuit o casă de schimb valutar din centrul orașului a fost prins

Polițiștii brașoveni au reușit să îl prindă pe bărbatul care a jefuit o casă de schimb valutar din centrul orașului în data de 14 octombrie. Acesta este un tânăr de 32 ani din județul Brașov.

„ Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, în colaborare cu specialiști ai Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat două perchezitii domiciliare, în urma cărora a fost depistat autorul și au fost identificate si ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă și o sumă de bani reprezentând aproximativ 52.000 lei, peste 3.900 euro și circa 3.200 dolari.

În urma probatoriului administrat în cauză, autorul a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune solutie legală la finalizarea anchetei“, a declarat comisar de poliție Alina-Maria Ivan, purtător de cuvânt al Poliției Brașov.

 

Adauga comentariu