Bătaia de joc a salarizării din sistemul medical. O infirmieră debutantă are un salariu cu peste 50% mai mare decât una cu vechime de peste 30 de ani. Cazul a fost semnalat de medicul Dan Grigorescu

Anomaliile legii salarizării din sistemul medical continuă și după mai bine de un al de apariția ei. Sunt diferențe stupide între salariile personalului cu aceeași calificare. Un exemplu strigător la cer este cazul unei infirmier cu 32 de ani vechime de la Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Femeia mai are un an până la pensie și are un salariu de bază de 2.148 de lei. În schimb o infirmieră debutantă de la un compartiment de medicină internă al unui spital municipal are un salariu de bază de 3.266 de lei. Dacă este să analizăm cazul se pare că legea salarizării nu ține de cont nici de vechime, nici de specializare și nici de clasificarea spitalului. 

„Priviți "fluturașul" de salariu al infirmierei cu CEA MAI MARE vechime din SECȚIA CLINICĂ pe care o conduc (chirurgie plastică) dintr-un spital CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ. Salariu de bază cu astronomică valoare de 2.148 lei! Alăturat, cel al unei infirmiere debutante cu VECHIME ZERO dintr-un COMPARTIMENT de medicină internă din spitalul MUNICIPAL Săcele, jud. Brașov, unde este înscrisă ca salariu de bază suma de 3.266 lei. Adică un salariu de bază cu 52% mai mare! Doamnă Ministru Sorina Pintea, e de înțeles că nu aveți nicio vină într-o asemenea situație. Dar aveți responsabilitatea de a curma astfel de inechități flagrante!“, scrie Dan Grigorescu pe Facebook. 

Medicul îi trimite un mesaj ministrului Sănătății. „Eu nu știu (și nici nu am nicio dorință să aflu) care sunt cauzele și cine sunt vinovații pentru apariția unei astfel de monstruozități. Însă dumneavoastră puteți afla, după cum vă este în putere să luați și măsurile necesare. Mă adresez dumneavoastră nu pentru a vă semnala un caz care poate fi doar unul izolat, ci pentru că am temerea că acesta se poate dovedi doar "vârful aisbergului" unei scăpări de sub control a fenomenului salarizării din spitale. Oricum, oricare va fi rezultatul analizei dumneavoastră, tanti Dorina Hotnog(care mai are doar un an pâna la pensie, asta după ce a trudit în aceeași secție timp de peste 32 de ani) ar merita o mângâiere ministerială pentru lacrimile de obidă vărsate de ieri până azi. O mângâiere echivalentă cu sărutul lui Cuza-Vodă pe obrajii lui moș Ion Roată. O mângâiere care ar anula, măcar și parțial, scuipatul sistemului pe care l-a primit în plină față, ieri, prin intermediul fluturașului de salariu, tanti Dorina!“, a mai scris medicul. 

Adauga comentariu