Bilanțul deceselor la Brașov a ajuns la 86. Poliția face controale în toate zonele aglomerate

În județul Brașov se înregistrează un număr total de 1950 cazuri confirmate pozitiv (reprezentând 6.08% din cazurile la nivel național), din care 684 de persoane vindecate și 86 de decese (rata mortalității la nivel județean este de 4.41%).

Brașovul se situează pe locul 3 în clasamentul național după numărul de cazuri confirmate, iar pe locul 4 în funcție de numărul de decese.

Activitățile ample de verificare, în sistem integrat, au continuat în cursul zilei de 10 iulie 2020, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
 
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov desfășoară ample acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
 
Activitățile de verificare au fost desfășurate cu efective mărite, în sistem integrat, în zonele aglomerate - centre comerciale, piețe, târguri, precum și la terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov. Totodată, printre prioritățile echipelor de verificare s-a aflat și transportul intern de persoane, atât rutier, cât și feroviar.
 
Cu ocazia activităților desfășurate în data de 10 iulie 2020, la nivelul județului Brașov au fost verificate 117 societăți comerciale și persoane fizice autorizate. Au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R, privind circulația pe drumurile publice, 4 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.G. 21/1992, privind protecția consumatorilor, 1 sancțiune pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 1 sancțiune pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, valoarea totală a amenzilor fiind  de peste 25.000 lei.
 
„Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării în continuare a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur", a declarat I.P.J. Brașov.

Adauga comentariu