Bilanțul situațiilor de urgență la care au participat membrii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Țara Bârsei" din județul Brașov

În primul semestru al anului 2019 serviciile profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență din județul Brașov au totalizat un număr de 6675 evenimente:

- 4866 cazuri de urgență asistate de SMURD 

- 900 intervenții ale gărzilor de intervenție și ale pompierilor civili 

- 330 pentru protecția comunităților 

- 665 acțiuni preventive la instituții și operatori economici 

- 244 alertări în urma cărora nu a mai fost necesară intervenția

Pe timpul intervențiilor au fost salvate 109 persoane (107 adulți și 2 copii), precum și 16 animale mari, 37 animale mici și 66 de păsări. În urma producerii situațiilor de urgență au fost înregistrate 65 de persoane rănite și 45 de persoane decedate, 38 dintre acestea fiind găsite decedate la intervenții pentru asistența persoanelor.

În această perioadă, SMURD Brașov a asistat un număr de 5125 persoane (4557 adulți și 568 copii). 

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut a crescut substanțial numărul total al evenimentelor, cu un procent de 31,4 %. Creșterea este prezentă în toate categoriile de acțiuni, numărul total al acțiunilor de intervenție crescând cu 25,6 %.

Serviciile voluntare și private pentru situații de urgență au participat în această perioadă la 108 intervenții, din care 96 în cooperare cu subunitățile inspectoratului.

Adauga comentariu