Blue Air dorește un terminal de cargo la Aeroportul Brașov și vrea să construiască aici și un hangar pentru reparația avioanelor

Oficialii Blue Air au propus realizarea unui terminal de cargo în cadrul aeroportului, considerând că Braşovul este foarte ofertant în ceea ce priveşte dezvoltarea acestei activităţi, cu atât mai mult cu cât în momentul de faţă ea nu se desfăşoară pe niciun aeroport din Transilvania. „În afară de Bucureşti, nu avem alte terminale de cargo. Braşovul, prin amplasarea lui în centrul ţării şi prin infrastructura de care dispune, este cea mai bună variantă pentru o asemenea investiţie logistică, pe care noi avem capacitatea s-o facem”, a spus Bogdan Năstase, consilier Blue Air. Intenţia operatorului aerian este ca odată cu deschiderea activităţii de cargo, să-şi facă o bază de lucru la Aeroportul Braşov şi ulterior să construiască un hangar de reparaţii avioane.

Directorul executiv Alexandru Anghel a opinat că activitatea de cargo va fi avantajată de accesibilitatea pe care Aeroportul Internaţional Braşov o va avea atât din punctul de vedere al transportului feroviar, cât şi al transportului rutier, prin construirea de către Compania Naţională CFR SA a unei linii care-l va lega de reţeaua feroviară naţională, respectiv prin crearea unei bretele rutiere ocolitoare pentru viitoarea autostradă Braşov – Bacău.

În primă fază, oficialii Blue Air vor pregăti un plan de afaceri şi vor prezenta Consiliului Judeţean Braşov necesităţile din punct de vedere tehnic (suprafaţă de teren, drumuri de acces, parcare şi reţele utilităţi) pentru realizarea terminalului de cargo, precum şi modalitatea juridică în care ar putea fi realizat proiectul.

Construirea unui HUB de cargo pe amplasamentul Aeroportului de la Ghimbav este un proiect dorit de conducerea administraţiei judeţene. „Transportul de mărfuri reprezintă o componentă importantă a activităţii economice şi ne bucurăm că există oportunitatea de a se realiza în cadrul Aeroportului Internaţional Braşov. Pe lângă faptul că aeroportul nostru este al treilea ca mărime din România – după Aeroportul «Henri Coandă» şi cel din Cluj-Napoca, atât din punctul de vedere al dimensiunii terminalului, cât şi ca lungime a pistei, ne propunem ca el să concentreze toată activitatea de cargo din Transilvania şi să devină, în timp, principalul operator din România în domeniul transportului de mărfuri”, a spus Adrian-Ioan Veştea, preşedintele CJ Braşov, în finalul întâlnirii.

 

 

Adauga comentariu