Brașovul va avea încă 12 autobuze electrice și 16 stații de încărcare

Contractul face parte din parteneriatul dintre Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei în calitate de lider de parteneriat şi Unităţile Administrativ Teritoriale Municipiul Braşov şi Municipiul Timişoara, derulat în cadrul POR, Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Pentru Brașov, este vorba de achiziția a 12 autobuze electrice cu lungimea de aproximativ 18 m. Acestea vor fi însoțite de 4 stații de încărcare rapidă și 12 stații de încărcare lentă pentru autobuze electrice. Autobuzele vor circula pe Linia 5.

„12 autobuze de 18 metri plus 16 stații de încărcare, dintre care patru rapide, vor fi livrate până la finalul lui iunie 2022, deci mai puțin de un an de zile, și se adaugă la un total de 84 de mijloace de transport electrice pe care RATBV le are în operare la ora actuală. Suntem printre primele municipii mari care au o astfel de flotă și vrem să ajungem printre primele care reușesc să acopere întreaga flotă operabilă pe raza municipiului cu mijloace de transport public electrice. Este un plan mai amplu de acțiuni. Vrem să venim și cu alte măsuri, ne uităm la fiecare nivel și la fiecare palier - de la sporirea spațiilor pietonale și o infrastructură ciclabilă extinsă în tot orașul, sigură și bine conectată, și până la trenul metropolitan, tren pe care vrem să-l finanțăm prin viitorul PNRR și pentru care avem deja în lucru studiile“, a declarat primarul Allen Coliban.

„Karsan este una dintre companiile care sunt cel mai activ implicate în viitor și care se adaptează repede în această schimbare în piață către electric, cu toată gama noastră, de la șase metri până la 18 metri. Autobuzele pe care le vom prezenta la Brașov vor fi 18 metri, cu o autonomie de o sută doisprezece km, dar și cu încărcare prin pantograf, foarte rapidă, cu 300 kilowați. Și vom furniza nu numai autobuzele, ci și sistemul complet, împreună cu stațiile de încărcare. Avem două tipuri de stații de încărcare pe care le vom furniza. În afară de cele 12 autobuze de 18 metri, vor exista 12 stații de încărcare lentă, de 40 kilowați. În plus, avem patru stații de încărcare cu o capacitate de șase ori mai mare, de 300 de kilowați. Bateriile oferă o autonomie minimă de 112 km. În plus, aș dori să subliniez că autobuzele și întregul sistem, vor fi în garanție timp de șase ani sau 420.000 de kilometri în total, în funcție de care este termenul care apare primul“, a declarat Okan Baș, CEO Karsan Otomotiv.

Caracteristici tehnice ale autobuzelor electrice:

Autobuzele electrice vor fi de tip articulat, fără etaj, cu planșeu jos (podea integral coborâtă), cu facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă-kneeling), caroserie CE, destinate transportului urban de călători.

Autobuzele electrice vor fi echipate cu sisteme de frânare electrică recuperativă și înmagazinarea la bord a energiei recuperate.

Echipamentul de tracțiune va fi realizat utilizând tehnologia IGBT (Insulated-Gate Bipolar Transistor) și va fi comandat de unitatea de comandă și control cu microprocesor.

Încărcarea bateriilor autobuzelor electrice se va realiza prin intermediul staţiilor de încarcare rapidă şi lentă. Toate autobuzele electrice vor permite atât încărcare lentă, cât şi încarcare rapidă.

Autobuzele au o capacitate de transport de 154 persoane, dintre care 50 de persoane pe scaune.

Autobuzele electrice sunt echipate cu un sistem pentru internet gratuit Wi-Fi, pentru călători.

Bateriile electrice asigură autobuzelor electrice o autonomie de 111,25 ore în condițiile în care funcționează sistemul de climatizare și încălzire la capacitate maximă de utilizare a instalației de răcire/încălzire și cu încărcare maximă de persoane. Bateriile electrice permit  încărcarea rapidă și încărcarea lentă fără să își piardă calitățile funcționale.

Garanția funcționării autobuzelor electrice: minim 420.000 km sau 6 ani (care condiție se îndeplinește prima), de la data punerii în exploatare. Garanția se referă la autobuzul electric în ansamblu, și la toate componentele acestuia.

Caroseria este garantată la coroziune timp de 8 ani și este prevăzută cu 4 uși de acces cu funcționare automată pentru călători.

Autobuzele vor fi echipate cu senzori 3D inteligenți de numărare a călătorilor.

Autobuzele electrice vor avea o durată de bună funcționare de minim 15 ani, respectiv o durată de utilizare fără reparație generală de minim 8 ani.

Garanția funcționării staţiilor de încărcare este de minim 5 ani.

Rezultate așteptate

Pentru Municipiul Braşov, pe Linia 5, reducerea emisiilor (în CO2 echivalent) estimată va fi de 681 t CO2/an, iar creșterea estimată a numărului de pasageri transportaţi va fi de 836.894/an.

Valoarea contractului este de 44.981.976,2 cu TVA, din care 44.225.976,60 lei finanțare nerambursabilă și 755.999,60 contribuția municipiului Brașov

Furnizorul va livra autobuzele electrice în termen de maxim 12 luni de la data transmiterii ordinului de începere a contractului. Stațiile de încărcare rapidă/lentă vor fi livrate anterior.

 

 

Adauga comentariu