Brazii vor apărea în piețe din 15 decembrie. Cei mai ieftini sunt de la Regia Pădurilor Kronstadt

Regia Publică a Pădurilor Kronstadt va scoate și anul acesta brazi la vânzare, unii dintre ei provenind din pepiniera proprie de la Săcele, cea mai mare din țară. Prețurile pleacă de la 10 lei și ajung la 50 de lei bucata.  

Brazii vor ajunge în piețe în 15 decembrie, ca și anul trecut. Pe lângă brazii de la stat, care sunt cei mai ieftini, în pieţe vor ajunge şi comercianţi particulari care vor vinde și brazi naturali din import. Se estimează că preţurile vor fi între 50 și 90 de lei pentru un brad natural românesc şi între 100 şi 250 de lei pentru cei de import.  În marile magazine, brazii naturali sunt de import şi costă între 70 şi 4000 de lei. Cel mai scump brad are aproape 7 metri. 

O alternativă la brazii naturali sunt cei artificiali care se găsesc în toate magazinele. Cei de până la 1,5 metri se găsesc la preţuri cuprinse între 50 şi 150 de lei, iar cei mai mari pot ajunge până la 500 de lei. 

Sursa Foto: brasovromania.net

Adauga comentariu