Căminul futurist al Școlii Profesionale Kronstadt a primit avizul Comisiei de Circulație. Fiecare leu pus de Primărie va fi dublat de partenerii privați

Comisia de Circulație a avizat proiectul de construire a căminului pentru cazarea elevilor Școlii Profesionale Germane Kronstadt (SPGK). „Am mai reușit să facem un pas necesar în ceea ce înseamnă construirea căminului pentru elevii de la SPGK. Ca și la celelalte investiții realizate în acest parteneriat – clădirea școlii, atelierele și sala de sport. Municipalitatea va face investiţia, iar dotarea va fi făcută de către partenerii din Asociaţia DWK Fit For Future, pe același principiu pe care l-am folosit și până acum: orice leu dat de primărie va fi dublat de partenerii privați. Sper să finalizăm cât mai repede această etapă, de pregătire a documentației, și să lansăm licitația pentru construirea căminului. Școala Profesională Kronstadt este prima în sistem dual din Brașov și a devenit model de bună practică în toată România. Mă bucur că a produs lucruri concrete, că reușeștesă le ofere elevilor o meserie, un loc de muncă și un punct de plecare înviață“, a declarat primarul George Scripcaru.

Clădirea ce urmează a fi contruită este prevăzută cu subsol, parter şi 9 etaje (ultimul retras), care să permit cazarea unui număr de aproximativ 300 elevi. Desfăşurarea pe înălţime a clădirii, cu o suprafaţă construită la sol mică, a reieşit din dorinţa de a afecta cât mai puţin suprafaţa terenurilor de sport şi a spaţiilor verzi.

Vor exista şi spaţii de cazare pentru profesori invitaţi, două săli multifuncţionale pentru studiu individual, întâlniri sau conferinţe.

La parter va fi asigurat un spaţiu de alimentatiepublică, cu sală de mese şi bucătărie în regim de catering. Sala se deschide spre un spaţiu verde, care poate găzdui şi alte activităţi comune ale elevilor. Astfel, parterul devine un spaţiu de socializare, care asigură crearea unei comunităţi unite în rândul elevilor.

Un punct esenţial urmărit este atingerea celor mai noi standarde de calitate şi eficienţă energetică, urmărind principiile proiectării sustenabile. Orientarea camerelor, iluminatul natural, faţada ventilată, panourile solare şi fotovoltaice, folosirea sistemelor eficiente energetic sunt doar câteva elemente care asigură calitatea locuirii şi costuri reduse de întreţinere pe toată durata de funcţionare a clădirii.
Sursa foto: Primăria Brașov

Adauga comentariu