Carrefour a schimbat șeful de magazin de la Brașov și l-a concediat pe paznicul care a bătut o fată de 18 ani. Șeful de la pază este și el cercetat disciplinar

Carrefour România prezintă un nou set de măsuri și decizii interne menite să soluționeze situația de la magazinul din Brașov, după ce o fata de 18 ani a fost bătută de un agent de pază.

„Carrefour România anunță că, începând din 23 decembrie, magazinul său din Calea București are un nou director. Alina Banea face parte din familia Carrefour de aproape 20 de ani, trăiește în Brașov de aproape 10 ani și cunoaște foarte bine comunitatea locală și orașul. Am ales-o pe Alina pentru că suntem siguri că va coordona activitatea magazinului local cu bună credință și respect deopotrivă pentru angajați și clienți.

Agentul de securitate implicat în incident nu mai face parte din personalul magazinului iar managerul de securitate face, în prezent, obiectul unei cercetări interne. În plus, fostul director al magazinului rămâne deschis la dialogul cu autoritățile, precum și cu organizația, care a demarat un audit intern, până la soluționarea întregului incident.

În această perioadă derulăm cu maximă implicare și seriozitate auditul sistemelor și procedurilor de securitate care va sta la baza unei noi abordări în domeniu. Va fi un nou model privind rezolvarea incidentelor de securitate în magazine, care va fi prezentat și clienților noștri cu deschidere și transparență maxime.

Incidentul de la magazinul din Brașov a reprezentat o demonstrație de forță din partea unui angajat care avea sarcina să asigure, în mod egal, siguranța tuturor: clienți, angajați, parteneri. A luat o decizie profund greșită deoarece, indiferent de context, violența nu poate fi justificată. Condamnăm actele de agresiune asupra persoanelor care intră în magazine, orice formă de presiune, bullying sau intoleranță“, este mesajul postat de pagina de Facebook a Carrefour România.

Tânăra de 18 ani a fost bătută de un agent de pază care o bănuia de furt. Incidentul a avut loc pe 1 decembrie. Fata are un certificat medico-legal care dovedește clar că a fost bătută și a depus și plângere penală. Poliția care cercetări atât pentru suspiciunea de furt în cazul fetei, dar și pentru purtare abuzivă în cazul agenților de  pază.

Adauga comentariu