Cât îl costă pe fostul deputat Mihai Valentin Popa alcoolul la volan: 40.000 de lei ca să scape de pedeapsa închisorii

Fostul deputat Mihai Valentin Popa a fost prins băut la volan în 28 noiembrie 2019 în zona Făgăraș. Analizele de atunci au arătat că bărbatul avea o alcoolemie de 1,25 g/l. Fostul parlamentar a ales să încheie un acord de vinovăție și ar urma să plătească o amendă de 40.000 de lei, "corespunzător a 160 de zile amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 250 lei".

„În baza art. 336 alin. 1 Cod penal raportat la art. 480 alin. 4 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Mihai Valentin Popa, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, la pedeapsa amenzii de 40.000 lei, corespunzător a 160 zile-amendă, cu un cuantum al unei zile-amendă de 250 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, potrivit cărora, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, precum şi asupra dispoziţiilor art. 64 alin. 1 Cod penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul Mihai Valentin Popa la plata sumei de 471,7 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2021“, se arată în decizia instanței.

Mihai Valentin Popa e a fost depurat de Brașov în perioada 2016-2020. El a fost ales pe listele PSD, dar în vara lui 2019 a trecut la Pro România. Nu a mai obținut un nou mandat de parlamentar.  

 

Adauga comentariu