Centre de consiliere pentru copiii cu probleme de comportament finanțate cu fonduri europene

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov demarează un proiect privind creştere calităţii serviciilor sociale oferite în comunitate copiilor cu tulburări de comportament, aflaţi în risc de separare de familie, precum şi tinerilor care urmează să părăsească sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, la nivelul judeţului Braşov. Totul se va realiza cu 6 milioane de lei, bani europene

În acest sens, vor fi înființate trei centre de zi de consiliere și sprijin pentru părinți și copii în Brașov, Făgăraș și Rupea, pentru un număr de 110 copii și familiile lor, dublate de implementarea unor măsuri de susţinere pentru copii cu tulburări de comportament aflaţi în risc de separare şi familiile lor. De asemenea, va fi dezvoltat un program de identificare şi monitorizare a copiilor cu tulburări de comportament.

Activitățile derulate în centrul de zi de la Brașov vor fi adresate copiilor cu tulburări de comportament, aflaţi în risc de separare de familiile lor, din Săcele, Tărlungeni, Hărman, Sânpentru, Cristian, Ghimbav şi Budila, iarcele de la centrul de zi din Făgăraș copiilor din Şercaia, Victoria, Viştea, Beclean, Voila, Şoarş, Cincu şi Sâmbăta. Copii cu tulburări de comportament din Dacia, Homorod, Ungra, Racoş, CaţaşiBuneşti vor fi consiliați și sprijiniți în cadrul centrului de zi de la Rupea.

În același timp, proiectul prevede dezvoltarea unui program de asistenţă şi sprijin pentru tinerii din instituţiile de tip rezidenţial,un număr de minim 30 de tineri din centrele de plasament care părăsesc sistemul rezidențial urmând să fie pregătiți pentru o viaţă independentă. Pentru fiecare dintre acești tineri vor fi identificate cel puţin 1 curs de calificare/1 program de consiliere/1 program de pregătire pentru susţinerea examenelor de absolvire, astfel încât aceștia să aibă șansa de a se putea integra în societate după încetarea măsurii de protecție într-un centru rezidențial.

Adauga comentariu