Cetatea Feldioara, cea mai veche fortificație din Brașov se redeschide azi pentru turiști. Cu reguli specifice pandemiei

Cea mai veche fortificație din Brașov este gata să primească din nou turiști. Cetatea Feldioara  va fi deschisă luni între orele 11.00 și 17.00, iar de marți până duminică între 9.00 și 17.00. Vizitatea va fi permisă în grupuri de câte maxim trei persoane care nu fac parte din aceeași familie, iar turul va fi limitat la două ore. Turiștilor li se va lua temperatura, iar masca este obligatorie în spațiile închise ale cetății. De asemenea numărul turiștilor care se vor afla simultan în cetate este limitat la 70.

Biletul de intrare costă 15 lei pentru adulţi, 10 lei pentru pensionari şi 5 lei pentru elevi şi studenţi.  Cetatea este cea mai veche fortificaţie din Braşov şi a fost refăcută practic de la zero. Este monument istoric, iar până în anul 2012 a fost doar o ruină. În anul 2013, Consiliul Judeţean Braşov a preluat în totalitate administrarea realizării acestei cetăţi, iar cetatea a fost reconstruită. Investiţia s-a ridicat la 12,3 milioane de lei. 

Descoperirile arheologice au arătat că dealul cetăţii a fost locuit cu mii de ani în urmă, fiind scoase la lumină artefacte surprinzător de bine conservate din perioadele neolitică (cultura Cucuteni), geto-dacică şi medievală, care vor fi expuse în muzeele care vor exista în turnurile cetăţii. 

Toate fortificaţiile iniţiale, de pe vremea teutonilor, au fost conservate în întregime. Prin marcarea la nivelul solului, în curtea interioară s-au pus în valoare resturile capelei şi ale mănăstirii cisterciene. S-a reconstruit fântâna a cărei adâncime este de circa 70 de metri şi s-a amenajat o zonă de belvedere asupra Ţării Bârsei, aflată pe zidul de strajă. 

Cea mai veche fortificaţie din Braşov 

Cetatea din Feldioara este cea mai veche fortificaţie din Braşov fiind atestată documentar de la 1225. Avea la momentul construcţiei, ziduri puternice, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de teutoni în Transilvania. Construită pe o stâncă calcaroasă înaltă de 150 metri, cetatea a fost extinsă după aceea cu ajutorul saşilor din Râşnov, Cristian şi Vulcan. Laturile de vest, nord şi est erau apărate de o galerie continuă, două anteforturi şi şapte turnuri. Pe latura de sud, mai abruptă, erau numai două turnuri. Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum şi de Vlad Ţepeş în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în acelaşi an. În anii comunismului a fost lăsată de izbelişte şi a ajuns aproape o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, temelia de piatră a capelei, precum şi o bună parte din pivniţă.

 

Adauga comentariu