Colegiul Maria Baiulescu intră în reabilitare. Clădirea are sute de ani vechime și nu s-au mai făcut renovări de peste un deceniu. Investiția se ridică la 14,3 milioane de lei fonduri europene

Primăria a primit fonduri europene pentru reabilitarea clădirii Colegiului Tehnic Maria Baiulescu. Repatațiile sunt absolut necesare deoarece instalațiile sunt vechi., a apărut mucegaiu, iar actuala structură reprezintă un pericol în caz de incendiu. Investiția se va ridica la 14.325.259,80 lei

Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu” pregăteşte 602 elevi în următoarele specializări: profil tehnic (tehnician designer vestimentar şi tehnician în turism), profil servicii (coafor stilist) şi calificări: turism şi alimentaţie (ospătar, vănzător), textile pielărie (designer vestimentar), estetica şi igiena corpului omenesc (stilist).

Colegiul este plasat în zona istorică a oraşului, clădirea fiind într-o stare avansată de degradare, fără dotări corespunzătoare. Clădirea a fost construită în anul 1770  şi este situată în zona cea mai veche şi cea mai încărcată de istorie medievală a Braşovului; clădirea şcolii se află, nu întâmplător, lângă Bastionul Ţesătorilor, mărturie a preocupărilor de altă dată ale braşovenilor, vestiţi meşteşugari şi comercianţi.

Din anul 1953, an în care s-a înfiinţat Centrul şcolar au fost făcute următoarele modernizări/reabilitări: în anul 1963 se supraetajează corpul A a clădirii, în anul 1978  se finalizează corpul B al şcolii, format din cantină, sală de mese şi ulterior sală de sport iar în perioada 2006-2008 a fost reabilitat Corpul A şi dotate parţial corpurile A și B (atelierele de tricotaje confecţii textile şi confecţii încălţăminte au fost amenajate şi dotate cu echipamente, elevii desfăşurând practica în atelierele şcolii). 

Clădirea are nevoie urgentă de reabilitare, deoarece nu a veneficiat niciodată de renovare completă:

mansarda este construită pe structură de lemn si nu indeplineste condiţiile ISU;
holurile şi usile clădirilor sunt înguste nu permit evacuarea elevilor în caz de incendiu;
climatizarea este deficitară, ceea ce a condus la deteriorarea finisajelor interioare;
pardoselile pe culoar şi în încăperi sunt uzate;
la unele clase şi grupuri sanitare, ca urmare a defecţiunilor repetate ale instalaţiilor care au determinat pătrunderea accidentală a apei în elementele adiacente acestora a apărut mucegai;
tâmplăria exterioară şi interioară a uşilor şi ferestrelor este deteriorată;
instalaţiile electrice sunt vechi şi nu mai prezintă siguranţă;
instalaţiile sanitare sunt într-o stare avansată de degradare

 

 

Adauga comentariu