Controale la Piața Astra și zonele adiacente. Poliția Locală verifică dacă sunt respectate normativele în vigoare

Polițiștii locali de la Biroul de Ordine Publică Zona 3 (BOP Zona 3) au reînceput controalele din Piața Astra și zonele adiacente. Prin aceste verificări, oamenii legii vor să se asigure că cetățenii vor beneficia de un comerț civilizat, iar normativele în vigoare sunt respectate. Astfel, toți producătorii agricoli, dar și agenții economici, care își vând marfa la tarabele amenajate în interiorul stabilimentului, vor fi luați la întrebări de polițiștii locali.

Comercianții trebuie să respecte Regulamentul de organizare și desfășurare a actelor de comerț în locurile publice special amenajate (HCL 735/2010), adică să dețină autorizații de piața, certificate de producător, acte de proveniență a mărfii, după caz. De asemenea, vânzătorii de la tarabe trebuie să aibă ecuson de identificare, iar pe etichetele mărfurilor să fie afișate țara de proveniența și prețul, iar scrisul să fie vizibil și lizibil.

Într-o prima fază, polițiștii locali au făcut recensământul comercianților, astfel că în Piața Astra sunt 124 de producători agricoli și 61 de agenți economici. Aproape jumătate dintre aceștia au fost deja verificați. Cei mai mulți comercianți oferă la vânzare zarzavat, legume și fructe, însă în piață își desfășoară activitatea și câteva persoane care au produse nealimentare, motiv pentru care vor fi luate măsuri pentru ca Piața Astra să fie devină târg pentru produse agricole, exclusiv.

De asemenea, au fost luate și măsuri pentru respectarea normelor de salubritate, atât în interiorul pieței, cât și în afara ei, mai ales este interzis comerțul ambulant (pe trotuare, printre blocuri, în parcare, din portbagaj). Cu această ocazie, vânzătorilor de pepeni li s-a impus să își expună produsele în spații special amenajate, pe paleti de plastic sau lemn.

Totodată, este verificată și zona adiacentă pieței, unde sunt oprite/staționate sau parcate neregulamentar autovehiculele de transport marfă, care au locuri special amenajate, la ieșirea din piață spre strada Ștefan cel Mare. Poliția Locală Brașov le recomandă șoferilor să nu parcheze pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, dacă nu au acest drept. În atenția polițiștilor locali au intrat și mașinile care, cel puțin la prima verede, par a fi parăsite pe domeniul public, motiv pentru care au demarat procedurile identificare pentru ridicarea lor, dacă este cazul.

În primele zile nu au fost aplicate sancțiuni, însă comercianților li s-a pus în vedere să intre de urgență în legalitate, atât în ceea ce privește actul de comerț, cât și respectarea normelor de salubritate în zona Pieței Astra.

Polițiștii locali de la BOP Zona 3, care au în competență cartierele Astra, Carfil, Florilor, Scriitorilor, Metrom, Răcădau și Noua, fac aceste verificări în piață, în colaborare cu celelalte structuri din cadrul Poliției Locale Brașov. Acțiunile vor continua și în perioada urmatoare pe aceasta linie de muncă, atât în Piața Astra, cât și în celelalte piețe agroalimentare din municipiu, până la impunerea legalității și desfășurarea unui comert civilizat, așa cum cer toți cetățenii orașului.

Sursa foto: Poliția Locală

Adauga comentariu