Controale zilnice pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă. Brașovenii sunt sfătuiți să respecte cu rigurozitate măsurile de protecție sanitară

În județul Brașov se înregistrează un număr total de 1905 cazuri confirmate pozitiv (reprezentând 6.07% din cazurile la nivel național), din care 684 de persoane vindecate și 85 de decese (rata mortalității la nivel județean este de 4.46%).

Brașovul se situează pe locul 3 în clasamentul național după numărul de cazuri confirmate, iar pe locul 4 în funcție de numărul de decese.

În vederea asigurării respectării măsurilor dispuse pe timpul stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, sub autoritatea Instituției Prefectului Brașov, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov organizează și desfășoară, zilnic, acțiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă atât de către agenții economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, în zone de agrement sau în spații unde este semnalată prezența unui public numeros, cât și în mijloacele de transport în comun.

În acțiuni sunt angrenate efective din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică și Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din județul Brașov.

Astfel, în data de 9 iulie, 164 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și 81 de poliţişti locali au verificat 515 de persoane şi 124 de societăți comerciale/PFA cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor.

De asemenea, 58 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au efectuat 20 misiuni, în cursul cărora au aplicat o amendă, în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Scopul acțiunilor derulate în această perioadă este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individual, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală.

În cadrul acțiunilor au loc atât activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Printre obiectivele acțiunilor se numără:

1. verificarea respectării măsurilor dispuse prin H.G. nr. 476/2020, pentru prelungirea stării de alertă, cu privire la:

  • portul măștilor sanitare de protecție în locațiile agenților economici care prestează activități comerciale de servire;
  • asigurarea, în cazul preparării, comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, a  unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020;
  •  măsurile de protecție sanitară;

2. informarea cetățenilor cu privire la normele legale dispuse în contextul stării de alertă și necesitatea respectării acestora;

3. depistarea persoanelor care încalcă normele de protecție sanitară și de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;

4. pe linie de investigare a criminalității economice, cu ocazia verificărilor vor fi avute în vedere, cu precădere, următoarele obiective:

  • legalitatea desfășurării activității comerciale și respectarea normelor generale de comerț;
  • respectarea obligațiilor de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, în special în ceea ce privește dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale și emiterea bonurilor fiscale pentru produsele și serviciile comercializare.

În contextul creșterii susținute a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, Instituția Prefectului județului Brașov face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să respecte cu rigurozitate măsurile de protecție sanitară: purtarea măștii, distanțarea fizică, igienizarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor, evitarea creării de aglomerații și a deplasărilor inutile. Rata de conformare față de măsurile de protecție sanitară reprezintă elementul central în gestionarea eficientă a crizei sanitare și în limitarea răspândirii COVID-19.

 

Adauga comentariu