Controversatul drum forestier Gorița nu se mai face. Primăria încearcă să salveze finanțarea europeană

În cursul ultimei ședințe, Consiliului Local a adoptat un proiect de hotărâre prin care decide că amenajarea drumului forestier Gorița nu este oportună pentru municipiul Brașov. În același timp, pentru a nu pierde finanțarea nerambursabilă pentru reabilitarea celorlalte patru drumuri forestiere cuprinse în același proiect cu amenajarea drumului Gorița, Consiliul Local l-a împuternicit pe primar să negocieze cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale modificarea contractului de finanțare.

„Consider că în sfârșit s-a făcut dreptate. Hotărârea de consiliu local care a aprobat acest drum a fost dată în precedentul mandat și nu a avut la bază o dezbatere publică reală. Drept pentru care dezbaterea publică reală consider că a avut loc anul trecut, în momentul în care 15.000 de semnatari au fost împotriva acestui drum și am avut la Brașov chiar și un protest cu 1.000 de participanți care au scandat împotriva acestui drum. Dată fiind această reacție publică, nici precedenta administrație nu a avansat în sensul materializării acestui proiect, care, practic, a fost blocat aproape un an de zile. Votul de astăzi (miercuri, 2 decembrie, n.n.) nu face decât să consfințească faptul că nu avem nevoie de acest drum și că nu este oportun. După acest vot, preiau un mandat de negociere cu AFIR, autoritatea de finanțare, precum și de închidere a acțiunii în instanță, care rămâne practic fără obiect“, a declarat primarul Allen Coliban.

Propunerea primarului pentru renunțarea la construirea acestui drum a avut la bază mai multe considerente. Pe de o parte a fost reacția societății civile care, în ultimul an, a protestat, în nenumărate rânduri, împotriva realizării acestui drum. La aceasta s-a adăugat și un proces în care, pe fond, instanța a decis că edificarea drumului forestier Gorița ar fi de natură a afecta interesul general al comunității, prin suprafața mare de pădure alocată în acest sens și defrișarea unor arbori seculari. Nu în ultimul rând, având în vedere că termenul de expirare a contractului de finanțare este 15 decembrie, iar de anul trecut acest proiect a fost suspendat de conducerea executivă de la acel moment, implementarea sa nu se justifică nici măcar economic, finanțarea oricum fiind pierdută.

Scurt istoric al proiectului

În 15 decembrie 2017, Municipiul Brașov a semnat un contract de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale având ca obiect finanțarea proiectului ,,Investiții pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii silvice în fondul forestier proprietate publică a municipiului Brașov“.

Valoarea  contractului de finanțare, conform art 3, este de 6.670.114,96 lei, reprezentând 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Durata de execuție a contractului era de 36 de luni, respectiv până la data de 15.12.2020.

Proiectul își propunea dezvoltarea rețelei de drumuri forestiere din fondul forestier al Municipiului Brașov, obiectivele sale fiind construcția Drumului Gorița și reabilitarea a încă patru drumuri forestiere existente – Baer – 3,167 km ( zona Săcele), Pârâul Cailor – 2,631 km ( zona Săcele), Roșca – 2,600 km (zona Săcele) și Valea Căldării -1,243 km (zona Cristian).

În luna noiembrie 2018 a fost semnat contractul pentru realizarea proiectului tehnic, iar în luna septembrie 2019 s-a făcut marcarea arborilor care trebuiau tăiați (aproximativ 8.000). În acel moment, societatea civilă din Brașov a reacționat și a solicitat blocarea acestui proiect. Având în vedere amploarea protestelor, conducerea executivă a primăriei a luat decizia suspendării proiectului.

 

Adauga comentariu