Cozi interminabile la Electrica. Oamenii stau și câte cinci ore la rând

Liberalizarea pieței de energie electrică aduce consumatorilor și bătaie de cap, la Brașov, oamenii fiind nevoiți să stea ore în șir la cozi pentru a-și rezolva problemele.  Zilnic în fața sediului Electrica sunt cozi interminabile.

„ Cozile acestea mari nu sunt în regulă nici în vremuri normale, dar acum cu pandemia, reprezintă o mare problemă. Am fost acolo, am văzut cu ochii mei ce se întâmplă și oamenii au dreptate, sunt cozi mari ore în șir. Îmi spunea astăzi o doamnă care a apucat să intre în sediu, abia în jurul orei 12:00, că așteaptă de la ora 08:00. Tot la acea coadă am aflat că oamenii se așează la rând de dimineață de la ora 06:00. Nu este normal, dar am încredere că odată sesizat acest lucru, se vor găsi cele mai bune soluții pentru ca oamenii să nu mai stea în aglomerație atâtea ore si această problemă va fi rezolvată curând. Dincolo de pandemie și orice altceva, noi suntem datori să facilităm brașovenilor accesul către orice insitituție, fie ea privată sau de stat, iar oamenii să își poată rezolva orice problemă cu mai multă ușurință“, a scris pe Facebook, consilierul local Paul Radu Valentin.

Oamenii trebuie să știe că dacă nu încheie acum contract nu vor rămâne fără curent. În plus printr-o decizie a ANRE, cei care nu echimbă furnizorul (adică sunt clienți Electrica și vor să rămână la fel), vor primi cea mai bună ofertă a companiei până la finele iunie dacă nu optează pentru o altă variantă. Deci nu este nicio grabă. De asemenea schimbarea de contract se poate face și online. Este nevoie de doar de buletinul titularului și se completarea unei cereri. Nimeni nu rămâne fără curent pentru că nu a ales o ofertă de pe piața liberă.

Adauga comentariu