Crimă oribilă la Brașov. Și-a sufocat prietenul cu bandă adezivă. Agresorul este un recidivist

Un recidivist a fost reținut pentru omor și tâlhărie după ce a ucis cu cruzime un bărbat într-o locuință din Brașov. Cei doi s-au întâlnit la un pahar, au început să se certe, după care s-au luat la bătaie. Agresorul a lovit victima cu pumnii, după care a luat bandă adezivă, i-a lipit-o pe gură și pe nas. Gestul său a dus la sufocarea victimei. După ce și-a ucis prietenul i-a furat toți banii pe care îi avea în casă și a fugit.

 „Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în ziua de 14.05.2019, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în locuinţa victimei, situată în municipiul Braşov, pe fondul discuţiilor contradictorii determinate de consumul de alcool, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii peste faţă şi a asfixiat-o prin comprimarea gâtului şi obturarea gurii şi nasului cu bandă adezivă, producându-i decesul, după care i-a sustras o sumă de bani şi bunuri mobile“, a declarat Aldea Adrian, procuror şef secţie urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.  

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

         

 

Adauga comentariu