Din nou probleme la Codreanu. Pe lângă autobuzele învechite, masca era mai mult opțională, iar în autobuzele de navetiști erau mai mulți călători decât este permis

Echipe mixte formate din politisti locali si comisari ANPC, au desfasurat o actiune de control si supraveghere a modului in care se realizeaza transportul navetistilor de catre firmele de transport. Pe lângă problemele deja știute cu autobuzele vai mama lor, s-a descoperit că nu se respectă nici regulile anticovid: mai mulți călători decât este permis, șoferii nu poartă mască, la fel și unii pasageri, iar în sala de așteptare parcă nici nu este pandemie.

„Din pacate au fost descoperite numeroase nereguli, respectiv punerea in pericol a calatorilor prin faptul ca le era permisa coborârea din autobuz in locuri neautorizate (chiar in giratorii intens circulate), numar mai mare de pasageri decat cel legal, soferii cat si parte din calatori nu purtau masca deloc sau necorespunzator, autobuze cu probleme tehnice, spatiul de așteptare din autogara necorespunzatorcu scaune si banci rupte, mizerie, temperatura nepotrivită, lipsa accesului la toalete etc.. Am constatat si probleme de informare, neoperarea unor trasee, imposibilitatea unor calatori de a comunica online sau telefonic cu operatorul de transport, dar si alte aspecte importante care necesita o cercetare suplimentara.

Faptul ca in plina pandemie soferii nu respecta normele legale de protectie impotriva SARS COV 2 este un  fapt extrem de grav, deoarece, corelat cu numarul mare de calatori, spatiul mic si timpul indelungat petrecut in autobuz, poate duce la imbolnaviri colective. Se vor aplica masurile legale pentru abaterile constatate, amenzi ce pot ajunge pana la 50.000 lei, vor fi continuate cercetarile pentru celelalte aspecte si vor fi sesizate autoritatile competente sa verifice neregulile care nu intra in competenta noastra“, a declarat Sorin Susanu, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov.

Agenții de la Biroul Rutier din cadrul Poliției Locale Brașov au dat în acest caz 24 de sancțiuni în valoare de 4.030 lei tuturor celor care nu purtau masca.

Adauga comentariu