Educatoarea care a închis un copil în debara este cercetată penal pentru purtare abuzivă. Ancheta este efectuată de Poliție. Inspectoratul Școlar nu a dat până acum niciun punct de vedere oficial

Poliția Brașov s-a autosesizat în cazul educatoarei care a închis un copil de cinci ani într-o debara și l-a încuiat acolo cu lumina stinsă. Educatoarea este cercetată pentru purtare abuzivă. Dosarul penal este prima măsură cât de cât normală în acest caz, după ce conducerea grădiniței i-a dat educatoarei doar un avertismet scris, iar Inspectoratul Școlar nu a emis nici măcar un punct de vedere oficial cu privire la incident. 

„Se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă“, a declarat Alina Ivan, purtător de cuvânt la Poliția Brașov.

Incidentul s-a petrecut în luna ianuarie la Grădinița nr 23 din municipiul Brașov. Mama copilului a povestit sub protecția anonimatului la BrașovTv că băiatul ei a fost plesnit peste cap, abuzat verbal și în final închis în debara, cu lumina stinsă. Micuțul a fost mutat la o altă grădiniță. 

„A fost băgat în debara, încuiat, cu lumina stinsă. Doamna s-a apropiat de uşă urlând că aşa o să i se întâmple de fiecare dată când nu va dormi. După câteva minute a fost scos. Când unul dintre colegi i-a spus un lucru, copilul a început să râdă. Iar doamna văzând că copilul râde, a spus că nu s-a speriat suficient şi l-a băgat din nou în debara, tot cu lumina stinsă“, a povestit mama copilului.

Sursa Foto: Brașov TV.

 

Adauga comentariu